De cateva zile ma gandesc la lucrul asta: de cand n-am mai fost fericita pur si simplu, asa… sa mi se taie respiratia de fericire!? Si sa nu ma surprind in secunda 2 paralizata de frica pentru ca stiu ca fericirea TRECE, ca nu va dura, ca ce mi s-a dat mi se va lua sigur!
Am facut si un fel de sondaj printre “oamenii mari” din jurul meu: toti patesc ce am scris eu mai sus. Fericirea dureaza si la ei 1 secunda, iar in secunda 2, cand in cap se formeaza cuvantul simplu “FERICIRE”, fericirea se duce naibii.
Sigur ca sunt si unii care au ales sa-si prelungeasca momentele de fericire pura… din pacate cu substante ilegale si fatale. Cica merge… dar tot pentru o perioada limitata. La ce bun?
DAR, tot de cateva zile, de cand mi-a venit ideea asta afland ca unul dintre cei mai dragi mie oameni (copil, evident) din lumea asta a amutit de fericire si s-a invartit prin casa nauc(a), mi-am amintit CUM faci fericirea sa dureze si in secunda 2: faci fericit pe altcineva!
Asta chiar merge! Si dureaza! Si uite cum invat iar de la copiii din viata mea sa articulez fericita “te iubesc!”, “multumesc!”, “sunt fericita!”. De aproape 130 de mii de secunde!!!
Asta inseamna ca am invins secunda 2:D
In cazul asta au fost suficiente: ceva timp, o masina de cusut buna, multa dragoste si un copil pentru care as merge si la capatul lumii!
