Dincolo iulie 15, 2009

Dincolo de aparente sunt (ti se poate intampla cateodata in viata sa afli) oamenii. Si dincolo de oameni, tot cateodata, sunt prietenii.

Pentru mine oamenii-prieteni sunt un fel de mame. Sau de tati, in fine… E ciudat!  Nu cred ca pot gasi o comparatie “mai” precisa, mai concisa si mai cuprinzatoare decat asta. Desi exista si exceptii, in acceptiunea generala parintii sunt cei care iti vor binele intotdeauna. Si atunci cand iti aplica o corectie pentru ceea ce ei considera o greseala care te va costa scump, dar si atunci cand iti fac cadoul pe care ti-l doreai cel mai mult. Dincolo de distante, de kilometrii si de ora din noapte…

E drept ca mai nou prieteniile se consuma in ritmul nebunesc al vietii pe care o traim. Eu inca mai cred ca nu toate!

Am aflat in timp ca, atunci cand tu ai impresia ca viata e aici, cu toate imperfectiunile si greutatile ei, exista intotdeauna un “dincolo” unde totul e perfect, usor si irezistibil, seducator. Dincolo e… fara efort si totul vine de la sine pentru ca totul e facut cu placere. Dincolo e un om, un loc, o stare sau un obicei nashpa si jenant, dar care te inlocuieste cu succes. Catre dincolo zboara toate gandurile bune si tot dorul, toata bucuria si toate zambetele care aici sunt numai grimase, toata poezia care aici e doar un lung sir de propozitii scurte si formale. Dincolo e viata!

Dincolo de ceea ce iti doresti sa fii e ceea ce esti. Si dincolo de ceea ce iti doresti sa ai nu e decat ceea ce stii sa pastrezi si sa pretuiesti din ceea ce ai avut norocul sa ti se dea atunci cand ai cerut sau ai crezut ca-ti doresti.

Cand eram copil am avut diferite raspunsuri la intrebarea “ce vrei sa te faci cand ai sa fii mare”, in functie de varsta. Acum nu ma mai intreaba nimeni ce vreau sa fiu, pentru ca probabil se considera ca sunt “Ceva” sau ca oricum sunt deja mare. Dar chiar neintrebata raspund astazi, cu naivitatea care pare sa nu ma paraseasca dincolo de toate lucrurile pe care le-am trait, dincolo de toate bucatile de viata in care mi-am agatat si mi-am sfasiat sufletul, dincolo de oamenii care mi-au murit la propriu in brate si s-au pietrificat in cateva minute de parca ar fi fost dintotdeauna dincolo, ca nu vreau sa fiu altceva, atunci cand am sa fiu mare, decat DINCOLO.

Dincolo de aceste ganduri e liniste. Si dincolo de ea e doar tristete. Nu exista “de ce-uri”.

Daca iulie 15, 2009

a venit randul unei alte piese pe care o ascult in bucla de cateva zile:

si ar mai fi cateva lucruri pe care le-as face fara sa-mi fac griji:))

ce bine, totusi, ca sunt asa cum sunt!

Trecut, prezent, viitor iulie 10, 2009

Sau, altfel spus, “toate-s vechi… si noua toate!”

Sigur ca nu-mi imaginez si nu am sa ma incapatanez sa tratez cu seriozitate cele trei notiuni expuse in titlu. E noapte. Am de lucru. Sunt obosita, dar ma bucur ca am de lucru. In jurul meu vad cum tot mai multi oameni nu mai pot face mofturi ca muncesc la 1:15 noaptea… Nu mai fac niciun moft, la drept vorbind, pentru ca isi pierd job-urile. Odata cu ele… multe… Asa ca nici nu-mi trece prin cap sa fac vreun moft!!! Ok. Dar am sa las deoparte si acest subiect serios, al naibii de serios, pentru ca oricum nu am o rezolvare pentru el.

Am inceput sa scriu plecand de la ceva… hai sa zic concret… un lucru pe care nu l-am cautat, l-am descoperit pur si simplu. Si care a redesteptat in mine, in ordine: toata furia, toate frustrarile, toata uimirea furnizata de lipsa de delicatete, de grija si de pudoare a omului de langa, toata tristetea si, la final, o imensa nepasare… Mda… cred ca sunt exagerata in tot, probabil multi dintre oamenii care ma cunosc ar spune asta. Asa e. Prin urmare, si cand incepe sa nu-mi mai pese, mi se intampla tot exagerat… imens!

Cand ajung aici, la faza cu nepasarea, e cel mai greu. Si pana si faptul ca spun lucrul asta ma intristeaza. Pentru ca urmatorul gand, intr-o ordine logica, ar suna cam asa: “a cata oara sunt aici?”. Si incep sa-mi depan viata de la un punct incoace sa reinspectez toate gafele, toate fisurile, toate prapastiile…

Cu unele m-am impacat, cu altele inca negociez, altele sunt cicatrici fine si aproape insesizabile.

Ma gandesc ca atunci cand imi e dor de o alta bucata din viata mea, trecuta, omul pe umarul caruia imi culc acum capul seara de seara nu trebuie sa afle. Pentru ca lucrurile nu se intorc inapoi decat foarte rar si cam degeaba. Si pentru ca fiecare are un trecut numai al lui, avem eventual un prezent comun pe care e pacat sa-l murdarim cu gesturi mici, ieftine si penibile, si un viitor care habar nu avem cum va arata.

Eu nu mai am frici legate de viitor de cateva luni bune, datorita unuia dintre prietenii mei buni. De cate ori ma gandesc la ce va fi si se formeaza timid in cap cuvantul “viitor” zambesc si imi repet cuvintele lui ca un copil care si-a invatat foarte bine lectia “da, da, stiu, trebuie sa fiu curioasa de ce imi va aduce si sa ma bucur, pentru ca precis viitorul vine cu surprize faine pentru mine”.

Eh… ia uite cat am scris! Vad ca am rezolvat cat de cat trecutul, cu viitorul nu am de ce sa-mi fac griji, iar prezentul tocmai s-a decis singur din cateva impunsaturi pe tastatura www.                            .com

Noh, asta e! Povestea cu picatura care umple paharul o las pentru o alta noapte alba.:)

IULIE – Comedy.show – SAMBATA iulie 1, 2009

Am luat o pauza, la sfarsitul lui mai. Noi am crezut ca ne vom trage sufletul cateva luni. N-a prea fost asa. Ne intoarcem. Deocamdata in Baneasa Shopping City. Si probabil la mare. Unde? Ehhhhh…..:P:)

sau…varianta slim:))

ideea e ca suntem acolo in fiecare sambata, incepand de pe 11 iulie!

in plus, incepem lucrul pentru un nou format, dar mai multe chiar nu cred ca am voie sa spun:P