Acum mai bine de doua saptamani am primit un telefon de la cineva care ma ruga sa vorbesc, daca si cand am timp, cu o viitoare mama, disperata din cauza ca rezultatul la Triplu Test i-a iesit groaznic: risc de Sindrom Down 1 la 140.
Nu am de gand sa fierb pe nimeni aici – viitoarea mama a facut amniocenteza a doua zi, iar peste inca doua zile afla ca va naste un baiat FARA Sindrom Down. Ei i-am promis, dupa ce a primit rezultatele si s-a linistit, ca am sa scriu aici ce stiu despre amniocenteza, pe limba mea, evident, fara pretentia de a da vreo tenta stiintifica post-ului.
Nu sunt medic! Scriu din perspectiva lucrurilor pe care le-am trait acum mai bine de un an si pe care le-am retrait ingrozitor de intens acum doua saptamani. Abia acum am realizat ce trauma mi-a produs… SURPRIZA!… nu amniocenteza, ci medicul care mi-a urmarit sarcina pana in saptamana a 15-a!!!
Ca sa incep de undeva… am ramas insarcinata la aproape 33 de ani. Imi doream un copil si reusisem sa devin obsedata de faptul ca timpul nu tine cu mine. Credeam a sunt pregatita sa-l primesc si probabil am fost, pentru ca s-a si intamplat… neplanificat, neasteptat.
Primul control l-am facut la 6 saptamani. Apoi la 10. Urmatorul a fost la 13. Cam des, nu? Asa mi s-a parut atunci si asa cred si astazi. N-am avut greturi, hemoragii, niciun fel de problema cu sarcina. Dar incepeam sa ma gandesc serios ca in curand s-ar putea sa am probleme cu ipoteca, pentru ca pe mine fiecare control (care dura 5 minute cu tot cu dezbracat, imbracat si ecografie) ma costa echivalentul a 100 de euro. Am constatat cu stupoare ca nu am dreptul la nicio analiza gratuita in afara de un VSH obisnuit. Iar listele de analize pe care le primeam plus retetele care imi erau prescrise se traduceau in sume care depaseau trei sferturi din veniturile mele lunare. Le-am facut pe toate! Pentru ca faceam “in mod responsabil” un copil! Nu aveam voie sa fac sport, cica din cauza varstei!!! N-am facut, desi mi s-a parut o prostie, dar am vrut sa minimizez riscurile. Si acum mi se pare o prostie!
Intre timp am implinit 33 de ani si, chiar daca in continuare nu aveam “greturi”, statisticile pareau sa spuna altceva: am facut controlul de 13 saptamani a doua zi dupa ziua mea de nastere si atunci am primit trimitere pentru Dublu Test, la clinica la care mergeam. Evident, il plateam suplimentar! Nu sunt obsedata de bani, asa cum poate reiese din ce am scris pana acum, dar as vrea sa se inteleaga clar ca, cu pretul a 50 de euro in plus (cat costa atunci un Dublu Test) platiti unei clinici private din Bucuresti, iti poti cumpara aproape sigur o sentinta “statistica” greu de dus. Mi-am luat rezultatul la Dublu Test peste doua saptamani. Recunosc ca nu ma grabeam si nu am avut nici cea mai mica presimtire. Toate analizele si testele de pana atunci erau perfecte. Mi-am luat rezultatul de la receptie si, desi medicul care imi urmarea sarcina era la cabinet, nu m-am dus sa il citeasca, pentru ca era coada, pentru ca nu aveam programare si nu mai aveam 4 milioane nici la mine si nici pe card. M-am uitat peste cele doua foi (peste care ma uit si acum, cand ma intrerup cate putin din scris). Am comentat in minte “faza” cu graficul frumos colorat cu verde, galben si rosu si rezultatul scris in engleza, dar am decis ca e “justificat”, avand in vedere ca si preturile erau traduse din monede straine, si am plecat. Am pus foile pe scaunul din dreapta si la primul semafor mi-am dat seama ca ceva din ce citisem nu era in regula. M-am mai uitat o data peste ele si am inceput realmente sa vorbesc singura, cu geamul masinii deschis: “Ce prostie! Risc de Sindrom Down 1:50! Adica 2:100. Adica cum? Ce idiotenie! Astia sunt complet deplasati cu rezultatele lor!” La fiecare semafor ma mai uitam o data peste foi si o luam de la capat, dar fara sa inteleg cu adevarat ce spuneam: “Ce aiurea! 1:50. Adica un copil din 50 e cu Sindrom Down!? Deci daca eu fac 50 de copii, unul dintre ei nu are nicio sansa in Romania…!? Bun, dar eu am vazut in viata mea o singura persoana cu Sindrom Down! Atat! Si eu nu am sa fac 50 de copii, poate am sa fac numai unul. Si daca tocmai ala va fi…?” Si tot asa. Am ajuns acasa si am decis sa incerc sa inteleg ce mi se parea ca scrie acolo, dar eram aproape sigura ca nu se refera la mine. M-am mai uitat o data la grafic. Eu eram in zona frumos colorata in rosu, si eram in stadiu destul de avansat in desen. Cea cu galben, care presupunea un risc mai mic, era 1:1000. Iar la zona verde, sigura, nici nu puteam visa: 1:10000!
Atunci am inceput sa inteleg! Si am gandit imediat ca NU MI SE POATE INTAMPLA MIE! Si am stiut ca in urmatoarele 25 de saptamani nimic pe lume nu ma va putea face sa ma gandesc la altceva!
Sau, ma rog, nimic din ce imi imaginam ca as putea sa fac. Amniocenteza, singura care mi-ar fi putut spune daca… iesea din calcul! De ce? Pentru ca… “testul este invaziv si implica risc de pierdere a sarcinii”………. Pentru ca citisem despre amniocenteza ca este periculoasa, pentru ca nu se facea de foarte multi ani in Romania, ci de numai cativa, pentru ca nicaieri nu scria, acum un an si jumatate, cum se face o amniocenteza, pentru ca tot ce exista pe net despre subiectul asta era ori vag, ori horror, si nicaieri nu exista “happy end”, pentru ca – foarte trist! – stiam ca nu pot sa-mi intreb medicul despre asta, pentru ca ar fi zambit superior si mi-ar fi raspuns cu o gluma tampita sau, in cel mai bun caz, mi-ar fi citat un fragment dintr-un manual medical si tot n-as fi inteles nimic.
Am stat asa, in mijlocul sufrageriei, cu foile in mana, habar nu am cat… Apoi am inceput sa dau telefoane: tata (“suna-l pe doctor!”), mama (“ce prostie! ti-am zis ca eu n-am facut nicio ecografie si ca te duci prea des la doctor! suna-l pe doctor!”) si tot asa!
Nu l-am sunat! Pentru ca stiam ca o sa-mi spuna ca trebuie sa fac amniocenteza. Si era exclus.
Ce optiuni aveam? Eram in 15 saptamani, iar intreruperile de sarcina se fac pana in 12, eram in stare sa cresc un copil cu probleme in tara asta si, poate, singura?, puteam sa stau treaza 25 de saptamani?, imi folosea la ceva sa dau foc celor doua hartii si sa ma fac ca am visat?
NU. Asa ca am inceput sa ma torturez singura. Am citit tot ce am gasit pe net legat de subiect – numai lucruri tehnice, dar nu destul de tehnice, sau intrebari puse pe tonuri disperate de catre femei la fel de disperate ca mine. Raspunsuri nu prea erau. Si… in numai trei ore am decis singura sa fac ceea ce credeam atunci ca e cel mai rau: amniocenteza. Cu hotararea luata, l-am sunat pe doctor si i-am spus ca am luat rezultatul si ca vreau sa-l vada urgent. SI CA VREAU AMNIOCENTEZA SI MAI URGENT! M-a chemat a doua zi la 7 dimineata la spital (pentru ca evident exista si varianta spital (adica servicii platite de casa de asigurari de sanatate la care cotizam), dar probabil doar pentru prieteni sau nebune care desi sunt orice altceva in afara de medici, decid ca vor sa li sa infiga un ac in burta URGENT si cu orice risc.
N-am dormit. Am ajuns la spital, l-am cautat, i-am intins foile si am asteptat. N-am intrebat nimic, pentru ca nu aveam voce. Si mi-a zis exact asa: “Mda, rezultatele nu sunt prea bune. Sunt destul de proaste, de fapt. Dar pana la urma testul asta nu inseamna nimic, e doar un rezultat statistic.” Apoi a zambit. Eu aveam lacrimi in ochi si imi infigeam unghiile in podul palmei, ca sa nu plang, naibii, pentru un… “doar un rezultat statistic”. Dar m-am uitat la el. A vazut… nu stiu ce, probabil ca sunt “doar o femeie gravida pe care o tropaie hormonii”. “Poate pentru dumneavoastra este doar un rezultat statistic, dar pentru mine poate ca este singurul copil”, am reusit sa ingaim complet distrusa. Mi-a pus mana pe umar nu in semn de intelegere, ci in semn de “la revedere”. “Vreau sa fac amniocenteza”, i-am zis eu aproape in soapta, incercand sa nu plang. “Cand aveti programare?” “Peste doua saptamani. ” “Ne vedem atunci, facem un Triplu Test si, daca iese prost, vorbim atunci despre amniocenteza.” “Pai peste doua saptamani am sa fiu in 17, cand iau rezultatul de la triplu test am sa fiu in 19, iar rezultatul de la amniocenteza il aflu la 21 de saptamani. Adica am sa fiu deja in luna a sasea. Ce sa fac eu cu rezultatul ala in luna a sasea?” M-am intors pe calcaie si am plecat fara sa astept vreun raspuns. Nici nu a incercat sa caute unul.
Raspunsul a venit de la oamenii din jur. Si a fost nepretuit! Cei foarte apropiati au incercat sa-si ascunda ingrijorarea, iar colegii mei au intrat in actiune. Ique, Liana si Alex (pe langa cei de acasa) au avut un cuvant greu, dar hotarat, de spus. Ique a dat alarma, Liana m-a sunat si m-a anuntat ca totul e deja aranjat si ca fac amniocenteza in locul cutare, ca trebuie sa vorbesc cu cutare si numarul de telefon este…., iar Alex, a carui sotie facuse amniocenteza destul de recent, mi-a dat raspunsul de care aveam nevoie: “Amniocenteza NU e o drama, dureaza putin (10-15 minute), riscul sa pierzi sarcina e foarte, foarte mic si… nu te duci acolo si Dr. Jekyll iti infige in burta un ac de 40 de centimetri care iti iese prin partea cealalta dupa ce in prealabil a strapuns capul copilului! Daca vrei anestezie, ti se face, desi nu e nevoie, pentru ca nu simti decat o piscatura. Toate procedura se face sub control ecografic, iar copilul, agresat de lumina ecografului, este impins cu ajutorul acestuia intr-o parte a burtii. Acul intra intr-un loc in care NU e copilul, si e IMPOSIBIL ca el sa fie atins!”.
Oricat de absurd si “analfabet” ar parea, toate persoanele cu care am vorbit de atunci si pana acum (inclusiv medici!!!, e drept ca avand o alta specialitate), oameni care au citit mai mult de doua carti si dintre care unii sunt super performeri in profesiile lor, isi imaginau la fel: ca amniocenteza este invaziva si riscanta EXACT din cauza asta – pentru ca un ac lung introdus in sacul amniotic ar putea (probabilitatea fiind destul de mare) atinge copilul. Desigur ca e fals! Dar eu am acum convingerea – pentru care imi cer scuze, dar tot o am – ca exista obstetricieni care nu stiu decat vag, imprecis, cum se face o amniocenteza din punct de vedere tehnic.
Am facut amniocenteza in saptamana 16, adica cel mai repede posibil. Tot la o clinica privata, iar daca exista cineva care vrea referinte, le dau cu placere, la cerere. Procedura costa in 2009 aproximativ 500 de euro. Din diverse motive care nu au legatura cu subiectul, nu aveam atunci banii astia, asa ca i-am imprumutat. Dar ma gandeam ca e preferabil sa fac foamea decat sa o iau razna, sa ajung sa nasc un copil sanatos cand eu deja mi-am pierdut mintile de grija timp de 25 de saptamani! Si daca ar fi sa fiu iar in situatia asta, as face acelasi lucru.
Amniocenteza a fost exact asa cum mi-a spus Alex! Am fost pusa in tema de la inceput in ce consta, de catre doctorita, am semnat o declaratie ca fac interventia la cerere si imi asum raspunderea (stiu ca suna infricosator, dar e doar o procedura normala, nu e un semn ca lucrurile vor merge rau), interventia in sine a durat 10 minute, nu a durut, a fost facuta cu extrem de mare grija si atentie, am vazut permanent pe monitor copilul, care se refugiase intr-o parte a casutei lui, am mai stat intinsa vreo jumatate de ora dupa ce totul s-a incheiat, doar pentru siguranta, si cateva zile am stat cat de cuminte am putut “pe langa casa omului” si am luat, preventiv, prescris si obligatoriu, un antibiotic. N-am avut nicio problema dupa interventie… nicio problema fizica!
Am asteptat rezultatul preliminar 48 de ore. ORIBILE. Ni se promisese ca l-am putea avea mai repede si noi, normal, ne-am gandit ca disperatii ca daca vine mai repede e obligatoriu bun. Nu a venit mai repede si pe masura ce treceau orele banuielile se transformau usor-usor in certitudinea ca tocmai noua ni se intampla raul. Toate orele astea le-am petrecut in living, eu pe canapea, iar Bogdan in picioare! Se plimba prin casa si vorbea aiurea, exact asa cum si eu gandeam: “Uite, in camera asta incap 50 de copii. Si doar unul din ei e bolnav. Daca inchid ochii si aleg unul la intamplare dintre ei, ce sanse sunt sa-l aleg chiar pe el?”
In mod ironic, in saptamana care trecuse intre aflarea rezultatului la Dublu Test si amniocenteza, am vazut, in fata blocului in care locuiam, o mamica plimband un carut in care era o fetita cu Sindrom Down. Era a doua persoana cu Sindrom Down pe care o vedeam in 33 de ani!!! Ce puteam sa gandesc si cum sa fi facut sa nu vad in aceasta intamplare un semn? (Povestesc lucrul asta pentru ca viitoarea mamica, cea despre care am scris la inceput si la indemnul careia scriu post-ul, a patit ceva foarte asemanator si imi povestea ca a izbucnit in lacrimi si exact asa a gandit.)
Dar rezultatul a fost bun. Si rezultatul complet, cel pe care l-am primit peste doua saptamani, a fost si el bun!
Petru – cel care a fost la un pas de a fi strapuns prin mijlocul capului de acul cel lung al dementului Dr. Jekyll - implineste peste 2 saptamani 1 an. E sanatos!
Si… da. Putem acum sa glumim putin pe tema asta. Chiar daca, poate, ai nimerit intamplator pe blogul meu si esti disperata pentru ca ai primit un rezultat “destul de rau” la Dublu sau Triplu Test. Din punctul meu de vedere, dupa ce m-am informat temeinic asupra acestor teste, le dau dreptate cu toata fiinta medicilor care NU recomanda aceste teste statistice, bazate pe date adunate din toata lumea. Dar ii inteleg si pe cei care le recomanda, desi nu ii aprob – banuiesc ca unii o fac pentru ca exista femei insarcinate care ar fi dispuse sa faca ecografii in fiecare zi (indiferent care e motivul lor, nu sunt de judecat) si nu i-ar ierta doctorului daca nu le-ar recomanda absolut toate investigatiile. Si, din pacate, banuiesc ca exista si un alt tip de medici – cei care recomanda testele acestea pentru 50 de euro in plus, banii clinicii. 
Relatia mea cu medicul care mi-a urmarit sarcina pana in saptamana a 15-a s-a incheiat pe culoarul spitalului, atunci cand am plecat cu ochii in lacrimi incercand sa inteleg cum ar trebui sa ma comport potrivit… din punct de vedere statistic!
Din punctul meu de vedere, daca voi mai avea un copil, voi “aborda” altfel relatia cu medicul meu (care intre timp e altcineva, e un om, nu un cititor de statistici) si voi face cu incredere ceea ce voi simti si decide ca e bine pentru mine si copil. Am nascut cu o doctorita ireprosabila, dar a fost a treia incercare a mea in materie de medici in timpul celor 9 luni. Cea de-a doua incercare poate am sa o povestsc… in episodul viitor:). Mi-am propus sa nu spun – si nu am sa o fac – numele celor doi medici care au transformat o sarcina perfect normala si fara probleme intr-o perioada de chin si stres incredibile, pentru ca stiu ca au pacienti care ii admira si care le sunt recunoscatori. Eu cred ca fiecare isi poate gasi medicul potrivit, trebuie doar sa caute. Si sa nu se supuna orbeste unor chinuri inutile, umilinte nejustificate, sau sa accepte orice sentinta fara sa puna intrebari. Trebuie, poate, un pic de “chimie” in relatia cu un medic – mai ales daca e cel care iti aduce copilul pe lume!
am gasit acum doua saptamani un articol despre amniocenteza pe care mi-as fi dorit sa-l citesc atunci cand eram disperata, dar a fost scris dupa. iata-l aici!
Cunosc pe cineva care lucreaza cu copii si tineri cu autism sau Sindrom Down. In Germania! Si care spune ca cei cu Sindrom Down sunt incredibil de afectuosi, de tandri, de buni… Acolo sunt sustinuti, integrati in societate, iubiti. Dar ce sansa au aici!?
Mi-a placut mult ce ai scris, desi nu sunt in situatia de a face un copil.
hei, elena:)
multumesc. sper sa ajute pe cineva. eu m-am recunoscut in tot ceea ce m-a intrebat la telefon viitoarea mamica despre care vorbeam. Cred ca trairile si framantarile sunt preponderent aceleasi, dar cu PUTINA grija si putina sustinere din partea celor pe care ii investim de obicei cu incredere, cred ca trauma psihica poate fi mai mica. E aiurea sa nu poti intreba, si din pacate e atat de frecvent… Si e aiurea sa te duci sa faci o investigatie care in Occident e deja de rutina gandindu-te ca te duci la spital insarcinata si te intorci dupa ce ai pierdut o sarcina aflata la jumatate.
De acord cu tine in ce priveste investigatiile din sarcina.Eu am facut primul control in 8 saptamani (m-am prins mai tarziu
) si pana am reusit sa imi fac programare etc au trecut 8 sapt) si cand am ajuns la doctor mi-a zis “asa de tarziu veniti doamna?”; si eu nevinovata”pai am aflat acu o saptamana si atat dureaza programarea la dvs”:).Pe urma am facut o eco un mare set de analize (nu uita ca suntem de-o varsta deci intram in calculele “periculoase”.Dar medicul meu mi-a zis sa fac doar dublu test si mi-a explicat cum e cu statistica si ce crede el depsre teste astea si cumva eram pregatita.Dar din fericire la mine rezultatul a fost bun asa ca nu am mai facut nimic decat ecografia de 5 luni jumate (morfofetala) si inca una pe final.Ce ma stresa pe mine toata sarcina erau avertismentele de gen:aaaaa e ok ca ti-a iesit bine dublu test dar sa vedem cum e morfofetala ca acolo se vad malformatiile samd…pe urma dupa ce si aia a iesit bine aaaaaaa sa vedem ecografia de 7 luni ca si acolo se vad nush ce malformatii ….Eh, bine ca au trecut si avem copilasi sanatosi tun si veseli si ne fac viata frumoasa.Va pupam
da… am un dosar foarte gros cu ecografii, foi intregi cu rezultate de analize, retete, etc. si am schimbat 3 doctori!!! cred ca am si doua dvd-uri cu o idiotenie de filmulet din care nu intelegi nimic si in care copilul statea exclusiv cu spatele, desi m-a chinuit doctorita (a 2-a) vreo 50 de minute, numai din ambitia ei de a-i vedea NOI copilului mutra. pana la urma am explodat amandoi si i-am spus cat am putut de calm ca NOI NU VREM SA O VEDEM. ca e ok daca o sa-l vedem cand o sa vrea el!!! te imbratisez, ioana, poate cand da caldura ne si vedem in 4:)
Este intr-adevr ingrozitor prin ce ai trecut, bine ca s-a terminat cu bine. Nu stiu de ce medicii de la noi sunt atit de retincenti cu procedura asta, in SUA ea este recomandata aproape tuturor femeilor insarcinate care au peste 30 de ani si obligatoriu celor peste 40. Din ce am citit in carti (pentru ca eu n-am facut) este o procedura destul de uzuala.
Numai bine tie si micutului!
da, este o procedura uzuala in alte parti. si daca as mai face un copil, as face NUMAI amniocenteza si maxim o ecografie (acum ca am si aflat ca pe el ecograful il deranjeaza, streseaza etc). bine ai venit pe blogul meu:)
intentionez sa scriu, in masura in care am sa am timp, cateva lucruri care ma gandesc ca ar putea fi utile unor viitori parinti. probabil urmatorul post va fi unul legat de farmaciile din romania (sper ca nu esti farmacista!!!):) si am sa te invit sa comentezi punand la bataie si experienta ta!
Pana la un punct, m-am recunoscut 100% in povestea ta (si eu am scris http://blogonovela1.blogspot.com/2010/03/despre-amniocenteza-de-8-martie.html despre experienta mea din 2007). La fel n-am reactionat imediat cand am luat rezultatul (era triplu test la mine, nu am facut si dublu test inainte), la fel panica s-a instalat treptat, pe masura ce ma apropiam de casa si realizam ce inseamna 1:54, apoi pe masura ce citeam pe forumuri, pe site-uri… Diferenta a fost ca eu l-am sunat seara de acasa pe medic, mi-a confirmat “aveti indicatie de amniocenteza”, m-a chemat a doua zi si in cabinet (tot la o clinica particulara la care suntem arondati) mi-a explicat calm (si sumar, ca nu era sa-mi tina prelegeri) argumentele pro si contra amniocentezei. Ce hotarasem eu peste noapte (sa fac amniocenteza!) si medicul de care dadusem in cautarile mele pe net pentru aceasta procedura au fost in consens cu recomandarea medicului meu ginecolog de amniocenteza si, culmea, si numele medicului recomandat a fost acelasi! Am facut amniocenteza la un spital de stat, dar totul a fost facut cu grija si curat, seara eram acasa… Si am curmat un chin psihic caruia nu stiu daca i-as fi putut face fata! Fetita mea e bine, sanatoasa, se joaca cu surioara ei mai mare si acum deja merge si ea la gradinita.
Buna, Anca! ma bucur ca ai scris aici si regret ca nu am gasit postul tau cand aveam nevoie de el. probabil te-as fi cautat:) si te-as fi rugat sa vorbesti cu mine. de fapt… doar de asta aveam nevoie atunci!:) cred ca e ok sa vorbim despre lucrurile astea, mai ales atunci cand avem nesansa sa intalnim medici prea ocupati sau prea putin interesati de faptul ca avem ganduri, sentimente, frici!:) bine ai venit aici! sa fiti sanatosi cu totii!:)
Am avut norocul sa iti citesc povestea inainte de a face amniocenteza si pot spune ca este una dintre putinele marturii coerente si acurate despre amniocenteza pe care le-am gasit pe tot Internetul
Intamplarea face sa ma aflu intr-o situatie foarte asemanatoare cu a ta, respectiv 34 de ani, ecografii perfecte pana in luna a 4, dublu test cu risc la limita si triplu test cu risc 1/50.
Doar ca doctorul pe care il am si care este un om deosebit a fost destul de ferm in a-mi recomanda amniocenteza si pot spune ca totul a decurs la fel de simplu de profesionist asa cum ai descris tu
Pe mine ce m-a mai convins foarte usor sa fac amnio a fost faptul ca este singura investigatie care are legatura directa cu copilul, testele respective nefiind decat niste riscuri probabilistice si faptul ca stiu cazuri cu test negativ (risc mic) si ecografii bune si copil cu sindrom Down
Acum asteptam si noi rezultatul insa vreau sa iti multumesc pentru ca ceea ce ai scris mi-a dat si mai mult curaj sa merg mai departe cu acest demers
buna, corina!
ma bucur ca ti-a folosit postul! asta era si ideea, sa fie de folos! am promis ca am sa mai scriu diverse despre sarcina, si am sa o si fac, poate vor fi de folos si ele!:) cred ca trebuie sa ma grabesc, ca le cam uit… sanatate va doresc si tie si copilului care va veni!
Buna Ioana,
Am gasit doar astazi postul tau, fiind in cautare de “date suplimentare” pentru amniocenteza la care sunt programata peste mai putin de o saptamana.
Si cu prima sarcina m-am “incadrat” la varsta cu recomandari de teste mai speciale . Atunci am facut doar triplu test care a fost de 1:1279 si medicul nu a spus nimic de amniocenteza. Am nascut la 37 sapt un baietel sanatos care acum are 5 anisori.
Acum medicul mi-a spus din start ca voi face direct amiocenteza fara a ma mai stresa suplimentar cu dublu sau triplu test. Am fost ieri la o consultatie la medicul care va face procedura si m-a programat pentru martea viitoare. Mi-e teama de ac, de risc, de asteptarea rezultatului, de rezultat…
Numai bine tuturor
eu, una, ma bucur ca nu te mai stresezi cu dublu si triplu test. imi pare rau ca raspund cu intarziere, am fost plecata:). poate pana la data la care iti raspund ai facut deja amnio si sunt aproape sigura ca ti-ai dat seama ca te-ai temut degeaba de ac. pentru restul… cred ca numai Dumnezeu stie!!! ? DAR… eu si petru va tinem pumnii. cand ii tin eu… nu stiu daca am mare succes, dar petru are pumni de aur, plini de noroc! asteptam vesti bune de la voi!
[...] Am primit o multime de mesaje, unele pe blog, altele pe mail, legate de postul “Despre amniocenteza, cu calm” [...]
Buna dimineata Ioana. Multumesc pt pumnisorii stransi de Petru si de tine. Analiza a fost recoltata in 14.06 si am primit acum rezultatul pe mail : “Nu s-au detectat aneuploidii ale cromozomilor 13, 18, 21 si X. Sexul genetic al fatului este feminin.” Este OK !
Abia astept sa o revad pe micuta la echo la urmatorul control.
asaaaaa:) ma bucur sa aud vesti bune! sa fiti sanatoase!:)
Buna! Am 41 ani ani si sunt insarcinata in 16 saptamani, locuiesc in Germania dar vin destul de des in Romania (in fiecare luna). In mai anul acesta am aflat ca sunt insarcinata, intamplator eram in Romania asa ca am hotarat sa fac prima echo in Romania, la sfarsitul lui iunie am venit cu sotul meu si fetita lui in vacanta si am stat pana in 6 august, analizele si inca 2 echo tot in Romania. Inainte de plecare am facut o vizita la medic sa vad daca bebe e ok si pot calatori cu avionul si mi-a spus da, dar dupa 9 septembrie sa sun la Bucuresti, spitalul Sanador pentru amnioceneteza, dupa 9 septembrie eram deja insarcinata in 20 saptamani (cand mai aveam timp sa fac avort nu stiu. Sotul meu care este cetatean olandez a sunat medicul lui si mi-a recomandat amniocenteza pana in 18 saptamani (in Germania o fac toate gravidiele). Astazi (la 16 saptamani) am facut testul la o clinica privata, 80 euro prelevarea si 200 euro analiza, va vine sa credeti? hahaha. In 15 minute am fost informata de ce inseamna aceasta analiza, ce simt, ce rezultate ofera si ce riscuri implica (aici nimeni nu spune ca risti), a urmat echo si apoi a introdus acul, nu anestezie, nu no spa, nu antibiotic, doar repaus 2 zile. Apropo in Romania se face o intreaga poveste in jurul acestei analize, aici totul e normal, pleci acasa imediat dupa recoltare. Ce am observat pe langa profesionalism, punctualitate si aparatura, nu i-ti dau sa te stergi cu servetele de hartie sau hartie igienicadupa dupa echo , prosoape normale care se vedeau ca erau sterilizate.
Am vrut sa nasc in Romania dar acum am luat alta decizie, totusi iubesc tara mea.
Va pup si sanatate tututor.
Buna,daca poti sa-mi zici unde ai facut amniocenteza si numele dr. care a efectuat-o!mersi mult de tot!