LOST END FOUND iunie 5, 2009

Asa se numeste noul album Urma.
I-am vazut acum trei ani in concert si am tot urmarit sa aflu unde si cand mai canta. Sunt putine trupele pe care imi doresc atat de mult sa le revad si ale caror urme le caut constant pe net de atat de mult timp – trei ani.
Au cantat aseara peste 2 ore in Silver Church, dupa ce nu mai cantasera trei ani in Bucuresti. IMPECABIL!!!
Daca ii stiti, nu am sa intru in amanunte ca sa nu va fac in ciuda, iar daca nu ii stiti, poate sunteti curiosi si ii cautati. Rock alternativ – asta ca sa stiti si daca mai porniti sau nu cautarea. Dar eu cred ca e imposibil sa nu va placa macar o piesa de-a lor.

Pentru mine au fost si acum trei ani si vad ca raman un exemplu de profesionalism. Stiu ca suna tampit, dar am plecat cu atat de multe in minte de la concertul lor incat am nevoie de ceva timp sa-mi pun gandurile in ordine.

Cu atat mai mult cu cat numai de ganduri in plus nu aveam nevoie:))

Le iau pe rand si probabil pana la urma am sa le descalcesc. Probabil. La urma urmei, am tot timpul din lume!

Nu ne aruncam de pe blog! mai 26, 2009

stiu:)
n-am scris de o luna si o zi!
n-am apucat sa o fac. ieri am primit un telefon: “ti-am trimis un mail, nu mi-ai raspuns. am vazut ca nu ai scris de foarte mult timp. m-am gandit ca ti s-a intamplat ceva rau. esti bine? te iubesc!”
prin urmare, pentru toti cei care si-au pus intrebarea de mai sus (fie ca ma iubesc sau nu), scriu astazi:

am avut multa treaba, am raspuns pe apucate la mail, la telefon, am facut o multime de lucruri de toate felurile. nu am mai scris aici pentru ca nu am stiut despre ce sa scriu din toate lucrurile pe care le traiesc, vad, simt, cele care mi se intampla, de care ma ciocnesc sau de care aud…
am inceput cateva posturi si am constatat ca nu sunt inspirata, ca nu reusesc sa pun in cuvinte nici extrem de binele nici uimitor de raul intalnite in viata mea sau ale celor foarte apropiati in 30 de zile.

am ras si am plans mult, dar sunt bine. ATAT!
ba mai mult decat ATAT (desi am invatat ca mai mult decat atat nu exista:P), sunt mai degraba fericita si linistita. traiesc, muncesc, joc, citesc, ma plimb, ma vad cu oameni faini, ajut pe cine si cu ce pot, fac surprize, rezolv lucruri mai putin frumoase care nu mai suportau amanare, incerc in continuare sa fac curat in dulapuri si in casa in general (ca vine vara si nici anul asta nu am apucat sa termin inca celebra curatenie de pasti) si… iubesc! asta imi ocupa foarte mult timp:D. si cu toate astea… asa as vrea sa ramana!:))

vorba cantecului::)):)):))

p.s. titlul e o incurajare din partea prietenei mele lopa (ca sa nu mai lasam loc unor intrebari suplimentare), care e de parere ca trebuie sa precizez ca titlul nu imi apartine, e creatia ei:D:)).

Oameni care… ESTE! (ziua lor) aprilie 25, 2009

“La multi ani!” – asa se zice cand este ziua lor. Nu?

Acum… sper sa nu-mi sara in cap Dudu, Irina, Gabi, Titi, Carmen, Irina mica, Marian, Vlad… care ESTE si ziua lor din cand in cand… mai precis in fiecare an… pentru ca lor nu le-am scris asta pe blog!

Sefu’ (Comedy.Show), pentru ca azi chiar este ziua ta, pot sa incep sa spun si eu “la multi ani!” aici oamenilor de a caror zi imi amintesc:D. Dar trebuia sa incep cu sefii, nu!? Asa ca incep cu tine!

Nu stiu ce sa-ti doresc cu ocazia acestei zile care ne umple de fiori pe toti… asa ca o iau din aproape in aproape: iti doresc sa nu ti se descarce noul gadget pe care ti l-ai luat (dispozitivul defensiv numit electroshock) chiar atunci cand ai mai mare nevoie de el:P, posibil azi! Si, de fapt, egoist vorbind, iti doresc sa nu ai nevoie de el azi, ca sa nu am nici eu:)).

Iti mai doresc sa nu pici de somn noaptea urmatoare, intre orele 2 si 6  (aproximativ)!

Nu ti-am cumparat inca un cadou (stiu ca stii ca il primesti peste doua luni, ca anul trecut), pentru ca anul asta pur si simplu ti-ai cumparat tu tot ce ti-a trecut prin cap si noi nu mai stim ce-ti doresti. Strangem in continuare bani pentru microbuzul Comedy.Show, dar trebuie sa fii intelegator si sa accepti ca treaba merge greu din punctul asta de vedere!:)

Am auzit ca oricum nu dai de baut azi. Si faci foarte bine… nu pentru ca noi nu aveam chef sa petrecem, ci pentru ca sefii fac intotdeauna foarte bine ceea ce fac.

In alta ordine de idei… chiar daca nu o sa-ti placa ce auzi, eu tot iti spun:

n-am cum sa uit ziua asta, ziua ta. mi-ai schimbat viata. cam tare. multumesc! chiar daca ai sa te opui:D, am sa te iubesc intotdeauna. nu din incapatanare, ci pentru ca nu se poate altfel. esti unul dintre cei cativa (putini) oameni pe care ii “vad” si ii vreau alaturi de mine pana la capatul drumului. mi-as dori sa te vad mai des zambind, sa te vad mai rar ingandurat, stresat, obosit. si sa fie mai rare momentele in care te simti singur intre noi.

si sa fii… exact asa cum esti!

La multi ani, Bogdan!

Dimineata de care imi e dor aprilie 19, 2009

Am avut, cred, toate felurile de pasari si animale “in gazda” toata copilaria. Le adunam din te miri ce locuri si le aduceam acasa, convinsi ca de asta aveau nevoie…  sa doarma cu noi in pat…

Doar iepuri cred ca nu am avut si nici “iepuras” de Paste. Habar nu am de ce. Nu obisnuiau ai mei. Aveam haine noi, cateodata cusute de mama pana tarziu in noaptea de Inviere.

Si mai aveam incredibila dimineata de Paste, care astazi mi-a lipsit incredibil de tare!

Cand mi-e dor de copilarie si de Sarbatorile facute “la mama acasa”, nu mi-e dor de bradul de Craciun, de cozonaci sau pasca, de ouale pictate sau de mirosurile imbietoare care te surprindeau din orice colt al casei, nici de zambetele fericite ale noastre si ale parintilor nostri. Sau poate imi e dor de toate, dar nu atat de tare cat imi lipseste spalatul pe fata in dimineata asta de Paste cu apa pe care mama o punea intr-o cana, alaturi de un ou rosu si un ban de argint. Diminetile de Paste au fost pentru mine, din acest motiv, mult mai frumoase decat cele de Craciun, indiferent ce cadou gaseam sub brad. Abia asteptam sa ma dau jos din pat si sa fug in baie, unde gaseam intotdeauna aceeasi cana cu apa, cu un ou rosu si un ban de argint in ea. Ma spalam pe fata si ma intrebam de fiecare data cum stie mama sa faca asta an de an!? Nu uita NICIODATA!

Azi m-am trezit altfel… Greu. N-am fugit spre baie. La ce bun? Si, ca sa fiu sincera pana la capat… nu m-am spalat pe fata. Pot sa fac cozonaci si pasca, sa gatesc zile in sir, sa vopsesc oua si sa fac casa luna, dar NICIODATA nu am sa pot sa-mi pregatesc singura de seara cana cu apa, ou rosu si ban de argint pentru spalatul pe  fata din dimineata de Paste. Asta numai mamele stiu sa faca!

Nu i-am spus mamei niciodata cat de impresionata sunt de gestul ei simplu. Poate ar fi strambat din nas… facea sute de lucruri de sarbatori, asta probabil era cel mai simplu… Dar astazi am sa conduc cateva sute de kilometri spre ea si mi-am propus sa-i spun… DUPA ce ma spal pe fata, ca n-am niciun dubiu ca am sa gasesc langa chiuveta cana cu apa, ou rosu si ban de argint. Ce daca nu va mai fi chiar dimineata!?

Secunda 2 aprilie 17, 2009

De cateva zile ma gandesc la lucrul asta: de cand n-am mai fost fericita pur si simplu, asa… sa mi se taie respiratia de fericire!? Si sa nu ma surprind in secunda 2 paralizata de frica pentru ca stiu ca fericirea TRECE, ca nu va dura, ca ce mi s-a dat mi se va lua sigur!

Am facut si un fel de sondaj printre “oamenii mari” din jurul meu: toti patesc ce am scris eu mai sus. Fericirea dureaza si la ei 1 secunda, iar in secunda 2, cand in cap se formeaza cuvantul simplu “FERICIRE”, fericirea se duce naibii.

Sigur ca sunt si unii care au ales sa-si prelungeasca momentele de fericire pura… din pacate cu substante ilegale si fatale. Cica merge… dar tot pentru o perioada limitata. La ce bun?

DAR, tot de cateva zile, de cand mi-a venit ideea asta afland ca unul dintre cei mai dragi mie oameni (copil, evident) din lumea asta a amutit de fericire si s-a invartit prin casa nauc(a), mi-am amintit CUM faci fericirea sa dureze si in secunda 2: faci fericit pe altcineva!

Asta chiar merge! Si dureaza! Si uite cum invat iar de la copiii din viata mea sa articulez fericita “te iubesc!”, “multumesc!”, “sunt fericita!”. De aproape 130 de mii de secunde!!!

Asta inseamna ca am invins secunda 2:D

In cazul asta au fost suficiente: ceva timp, o masina de cusut buna, multa dragoste si un copil pentru care as merge si la capatul lumii!

Castigator la puncte… aprilie 15, 2009

N-am puncte. Sau cel putin asa sper, ca n-am!!!

Zilele trecute… discutie intre prietenii… din vorba in vorba, unul dintre ei intreaba: “Mah, care dintre voi imi ia si mie niste puncte?” Eu, cu gandul putin in alta parte si neintelegand exact despre ce e vorba, nu m-am repezit sa ajut omul, asa cum fac, de regula, fie ca mi se cere sau nu. “Iti iau eu!”, zice altul dintre noi, mai pe faza… “Cam cate?” “Nu stiu, vreo 4!?” “Ok, s-a facut, trece-le pe numele meu! Ce-ti trebuie? CNP-ul, nu?”

Intre timp, ma dumirisem si eu asupra subiectului. Dar daca s-a oferit altcineva mai repede… Asta e! E drept ca mi-a fost ciuda, ratasem ocazia sa iau asupra mea problemele altora, si eu nu obisnuiesc sa ratez momentele astea! In fine… m-am trezit vorbind: “Pai pentru ce ai luat 4 puncte?” “Eh, nu mai stiu, mi-au trimis hartie acasa! Cica 6 puncte!” ):)):)) “Deci 6, nu 4? Atunci iau si eu doua!”, am zis eu fericita, in timp ce binevoitorul care se oferise inaintea mea facuse ochii mari, pentru ca avea deja 6 in loc de 4.

In fine, din pacate se pare ca nu le putem imparti! Asta e, nu prea m-am invartit de niciun punct! DAR…

Am inteles cat de simplu mi-ar fi sa nu am niciodata vreun punct:). Le “marchez” in contul altora! ):)):)) Si cred ca “prieteni” pe care sa-i fac “fericiti” se gasesc cu duiumul in viata mea.

Wow!  Ce descoperire fantastica! ):)):)) Toata noaptea m-am gandit pe cine as ferici eu cu niste puncte. Am nevoie doar de CNP-ul persoanei in cauza si “cadoul” e ca si facut.

Dupa indelungi deliberari… am gasit cativa clienti. Unii vor primi mai mult – 6 puncte, altii sa se multumeasca deocamdata cu vreo 2 si sa vina in toamna la restanta!:)) Am si CNP-urile (nu stiu cum se face, dar toate incep cu cifra 1) ):)):))

Pana la urma… mie imi place enorm sa fac cadouri. Si azi imi fac mult timp pentru asta. Ma urc in masina si ma joc toata ziua pe DN1, ca sunt camere, traversand incolo si incoace linia continua! Daca va stiti cu musca pe caciula, aruncati o privire in cutia de scrisori! Iepurasul vine mai devreme anul acesta!:D Si paziti-va CNP-urile!:)):)):))

I LOVE DRIVING FAST!

Si o piesa “rea”, ca mine:)):)):))

Workshop Comedy.Show aprilie 13, 2009

In luna mai incepem un nou workshop Comedy.Show.

Va dura patru saptamani si va fi, evident, un workshop de improvizatie, dar nu improvizat.

Daca aveti timp (cam cate 3 ore, de doua ori pe saptamana) si va tenteaza ideea… gasiti mai multe AICI

Poza asta este din Comedy.Show si am pus-o la deruta. Cei care vor face workshop-ul vor avea spectacolul LOR, in care vor juca EI. (Sper ca nu v-am speriat cu asta – imi doream exact contrariul!)

Cand ma mai dezmeticesc, am sa postez si cateva pareri ale celor care au facut workshop-ul din toamna, Experimentul Impro.

Daca nu ma dezmeticesc in timp util:)), ceea ce e foarte posibil, ii invit pe ei sa scrie cate ceva acum, aici!

Odata (sau o data) ca niciodata aprilie 13, 2009

Asa a fost tradus:). Adica exact in doua feluri: O data ca niciodata si Odata ca niciodata. Original – “ONCE”! Dupa ce il vezi, ai sa intelegi ca ambele traduceri sunt valabile.

Am revazut filmul noaptea trecuta. E unul dintre preferatele mele. Si acum ascult coloana sonora. In bucla, evident, asa cum numai eu stiu:)). Nu vreau sa spun nimic altceva despre film decat ca e un musical de vazut, asortat cu vremea de afara. E de vazut daca nu ai nimic impotriva filmelor fara happy endings! Mai jos sunt cateva dintre piesele din film, prima dintre ele recompensata cu un Oscar.

Falling Slowly

If You Want Me

Lies

Ursii polari sunt animale salbatice!!! aprilie 12, 2009

Am inceput acum vreo doua zile sa scriu un post despre Gabriela Melinescu si “Ghetele fericirii”, o carte de-a ei pe care o citesc acum. Dar cred ca postul mai poate astepta cel putin pana cand reusesc sa vad si expozitia ei (deschisa pana pe 9 mai la Primaria Sectorului 2). Si incaltarile cu pricina… poate nu sunt masura mea inca. Asa ca si in ce le priveste… astept.

Astept sa-mi mai creasca putin piciorul – am auzit ca sunt ceva sanse sa se intample si la varsta asta, chiar daca mici…

Astazi mi-am amintit de Eco si de una dintre cartile lui pe care am ferfenitit-o de atata citit si rascitit… Am plecat din radio si am cam gonit pana acasa. Pe drum, sentimente amestecate… E ciudat, imi spuneam, sa ma grabesc sa ma reintalnesc cu o carte! Si nu stiu daca e bine sau rau, daca e condamnabil sau de inteles – aveam ACEEASI nerabdare ca si cum acasa m-ar fi asteptat “cel mai iubit dintre pamanteni” – si aici nu mai e vorba de cartea care poarta numele asta.

Paranteza, pentru cei care nu ma cunosc deloc: Nu inlocuiesc viata cu cartile, nici povestile de dragoste cu comediile romantice! Au fost si oameni in viata mea pentru care goneam spre casa. Cateodata si cate 8-9 ore! Si sigur vor mai fi! (nu mi-am dat in carti, dar speranta moare ultima!)

Revenind – v-as da sa cititi trei dintre paginile mele preferate scrise vreodata de cineva, dar nu stiu cum sa fac asta. Ar fi lung sa postez aici, asa ca mai bine va trimit la biblioteca: “Minunea Sfantului Baudolino” – Umberto Eco (stiu ca scrie “stoc zero”, dar n-am gasit altceva!). Textul se numeste “Cum sa vorbim despre animale” si are doua pagini si jumatate, nici macar trei .  E scris in 1987 si pleaca de la povestea reala a unor copii portoricani care au avut inconstienta sa se arunce in bazinul ursilor albi din Central Park, New York, pentru a se juca cu ei. Doi dintre copii au fost mancati de animalele pe care le provocasera “la joaca”.

Transcriu doar doua paragrafe si va rog sa vedeti ASTA. (gasiti si video) sau asta

“Fiintele umane au fost totdeauna nemiloase cu animalele, dar, cand si-au dat seama de propria lor cruzime, au inceput, daca nu sa le iubeasca pe toate (pentru ca, netulburati, continua sa le manance), cel putin sa le vorbeasca de bine.” / “Ca sa li se scoata din cap ca oamenii sunt rai, li s-a explicat mult prea mult ca ursii sunt buni. In loc sa li se spuna cinstit si ce sunt oamenii, si ce sunt ursii.”

Daca aveti timp si chef sa cititi textul, let me know! Vi-l trimit pe mail!

Pana atunci, insa, credeti-ma pe cuvant ca ursii polari sunt animale salbatice (si admirati-i de la distanta!) si nu incercati sa va amagiti cu ideea ca o sa supravietuiti neatinsi dupa ce v-ati pus cortul fix pe calea ferata, stiind ca pe acolo trec SIGUR  trenuri!

“am sperat ca o sa se prinda” aprilie 9, 2009

O tin intr-o uimire continua (si pe care as caracteriza-o deja drept penibila) cam de cateva luni bune, spre jumatate de an…

Am trait-o pe pielea mea, desi am refuzat un timp sa inteleg ca mi se intampla, am aflat ca li s-a intamplat si altora, si incet-incet ajung la concluzia ca e o practica atat de frecventa incat:

1. ori a avut dreptate unul dintre amicii mei cand mi-a spus razand “tu ai avut de-a face pana acum numai cu printi, printeso!?” – varianta asta cade, am refacut filmul de la cap la coada si stiu sigur ca nu am intalnit decat vreo doi printi!

2. ori am avut eu “forta aia a mea” si am reusit un timp sa impun macar respectul necesar unui “la revedere” spus in fatza

3. ori lumea se schimba cu o viteza atat de mare incat daca lipsesti fie si numai doua zile din “societate”, te trezesti ca regulile s-au schimbat radical, ca un “da, ne vedem maine, si mie imi e dor de tine” se traduce, de fapt, prin: “as prefera sa nu mai vorbim deloc. nu am nimic sa-ti spun, pur si simplu nu mai am chef de tine. n-am nici macar chef sa ti-o spun in fatza, dar sper sa te prinzi si singura, ca doar asa merg lucrurile. ce kkt e asa de greu de inteles!? hai, ca am obosit numai gandindu-ma atata la tine, imi pun telefonul pe silent si in doua-trei zile sper sa-ti iei gandul!”

or mai fi si alte variante, nu zic nu. dar n-am eu chef acum sa dezvolt. prefer sa raman uimita.

“am sperat ca o sa se prinda” am auzit aseara de la un amic, atunci cand l-am intrebat ce mai face prietena lui. “nu mai am prietena”. “erai foarte indragostit de ea, asa pareai, ce s-a intamplat!?”, am insistat eu in stilul meu caracteristic si de kkt. “eh… nu stiu daca eram indragostit. cred ca mi s-a parut!”, a zis el, sperand ca incetez, cred. “si i-ai spus pur si simplu ca ti s-a parut ca esti indragostit de ea?” – am continuat eu, simtind ca mi se urca sangele la cap (imi place sa cred ca prietenii mei sunt fara greseala!!!!!!, desi stiu ca nu sunt si ii iubesc asa cum sunt).

am tras aer in piept, mi-am revizuit atitudinea (“ce Dumnezeu m-a apucat cu intrebarile astea? de unde imi vin? de ce nu-mi vad eu de mine?”) si am scos pe gura o propozitie de incheiere: “nici macar asta nu i-ai spus, nu? ai sperat ca o se se prinda!?“. In acelasi timp, el spunea… ghici!!!

“nu i-am spus, mah ioana! am sperat ca o sa se prinda!“

n-a ras nimeni, asa cum se intampla de obicei cand doi oameni spun acelasi lucru in acelasi timp. si nici n-a trecut vreun inger… asa cum se spune ca se intampla in momente din astea…

eu…. m-am cuibarit pe partea mea de bancheta, mi-am lipit nasul de geam si m-am rugat sa adorm. ma refugiez tot mai des in vise. si cred ca bine fac. acolo exista si ingeri. iar cand n-am sa vreau sa-i mai visez, am sa-mi iau la revedere de la ei. asa mi se pare normal! nu am sa sper ca or sa se prinda!