Blog de Hillerin

Ioana si Tudor, „in ordinea numerelor de pe tricou”:) Martie 30, 2009

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 11:19 pm

E drept ca sunt genul emotiv, dar seara asta pare peste puterile mele. Am incercat tot felul de metode sa nu ma mai gandesc la ce o sa fie si cum o sa fie. Nu mi-a iesit. Apoi mi-am dat seama ca ma impotrivesc cam degeaba, asa ca am decis sa stau locului si sa ma gandesc fara sa ma mai opun, pentru ca… oricum ma gandesc, asa ca mai bine o fac cu toata atentia.

Am botezat acum 13 ani o fetita. Nici eu nu aveam mult mai mult decat are ea acum. Spun asta acum, cand 6 ani nu mi se mai par multi, fie ei in plus sau in minus:). Nu m-am gandit prea mult. O fac, iata, multi ani mai tarziu. E drept ca viata ne-a cam despartit niste ani buni si am revazut-o in noiembrie, pe 5, cand implinea 13 ani. Despre cum am ajuns la ziua ei si in ce hal am putut sa conduc incat sa fac din Bucuresti in Ploiesti 4 ore cu masina, seara, fara probleme de trafic… as putea scrie pagini. La intrare in Ploiesti mergeam cu 20 la ora. Vroiam sa ajung mai repede si vroiam sa nu mai ajung. Ma gandeam ca poate nu sunt asa cum isi doreste sa fiu, ca poate va fi dezamagita, ca n-am sa stiu sa ma port cu ea si ca am lipsit atat de mult incat… nu mai seman deloc cu fata care a tinut-o in brate la botez, singura pe care ea o stia.

A trecut totul. Acum e bine. Ieri avea la status pe messenger ceva care m-a facut sa zambesc. „E indragostita!”, mi-am spus fericita. „Ioana mica e indragostita!”. N-am intrebat-o nimic. Pai ce? Eu sunt chiar proasta? Nu ma prind?:)) Sigur ca nu mi-ar fi raspuns asa, dar mi-era si frica de ce o sa-mi raspunda. Dupa care mi-am dat seama ca am deja ceva cu baiatul pe care il iubeste (sau impotriva lui!? Da, mai degraba impotriva!) Pentru ca Ioana e atat de faina si atat de curata incat am simtit pe loc ca mi se urca sangele la cap numai gandindu-ma ca ar fi posibil ca el sa nu fie indragostit de ea… sau cine stie ce mama ma-sii are in capul ala sec de pustan care nici macar nu a primit primul aparat de barbierit si o face sa sufere sau o jigneste sau… ce stiu eu!? Un nesimtit, in tot cazul! Repet, n-am vorbit nimic cu ea, am ajuns singura la aceasta concluzie in ceea ce-l priveste. Nu-l cunosc, nici macar nu stiu daca exista, dar in prima mea zi libera e clar ca ma duc la Ploiesti sa vad care e treaba cu „nesimtitul” si poate am si o discutie cu el! Azi m-am mai calmat putin. Ioana avea iar la status ceva din care am inteles ca e tot indragostita. Deci „nesimtitul” nu a facut inca nicio tampenie. Poate ca nu e baiat rau… Lasa ca ma dumiresc eu cat de curand! Cred ca sambata, dar e surpriza!:))

Eh… oricum nu chiar maine! Pentru ca maine vine Tudor Ioanid. Si la drept vorbind am iar niste emotii de nu stiu pe unde sa scot camasa! Abia astept sa-l cunosc! Dimineata ma duc sa-l iau de acasa foarte devreme. Nu stiu cu ce sa ma imbrac si daca sa ma machiez sau nu. E drept ca el o sa fie inca in burta pana ajungem la spital si apoi probabil ca nu il vad. In primele ore de viata nici el nu vede mare lucru, dar se spune ca din burta chiar vede chestii. Nu stiu ce a fost in capul meu de am umblat pana acum prin jurul burtii in care s-a lafait cam nearanjata, dar nu cred ca am facut bine. In fine, acum nu prea mai am ce sa dreg. Cred ca o sa ma recunoasca oricum si daca o sa zica „asta e nebuna aia de nasa-mea care vorbeste tare si rade si are mereu ceva de zis” asta e! Oricum, poate ma pierd in multime, ca suntem multi! Mergem vreo 12 dimineata sa-l escortam, asa suntem noi, multi!:))

Daca ma place, bine, daca nu… sa se obisnuiasca cu ideea! Si eu incerc sa ma obisnuiesc. Dar in calitate de nasa pot sa fiu si putin mai dura, nu? Asa… din cand in cand!?

Dincolo de toate, am dat-o eu pe gluma, dar sunt putin „nacajita”. As fi vrut ca lumea in care vine sa arate putin altfel… De fapt la lumea asta m-am gandit toata seara si la lucrurile care or sa-i placa si la cele pe care le va detesta, la momentele lui de singuratate, la cele de cumpana, la familia frumoasa care il asteapta sa vina si la putinii, dar sper bunii prieteni care il vor tachina, il vor iubi si il vor incuraja. Ca daca ajungem la faza in care prietenii buni ii fura vreo iubita, iar ma apuca nervii!:))

 

Citim carti mari si ne ocupam cu lucruri mici

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 9:06 pm
Domnule D. C.,
Va raspund numai pentru ca de anul asta (acesta, literar vorbind sau scriind) am decis sa nu mai las fara raspuns lucrurile care mi se spun sau mi se fac si care nu-mi fac placere. Altfel… nu pot sa spun ca „ma timpul afara din casa”. Si cred ca cea mai buna atitudine pe care puteam sa o adopt era sa va ignor. Am facut lucrul acesta cateva luni. Vad ca insistati. Poate daca va raspund politicos va linistiti. Sunt slabe sperante, din cate imi dau seama, dar eu incerc si asa. In plus, am o perioada nu tocmai faina in viata mea si nici macar eu nu mai am pretentia de la mine sa adopt cele mai potrivite atitudini.
Am sters comentariul dumneavoastra de pe blogul meu, asa cum probabil va asteptati. Nu fac lucrul acesta de obicei, pentru ca nu este cazul. Nu am mai avut comentarii de genul acesta (cu exceptia unui comentariu scris de la acelasi IP ca cel de pe care folositi dumneavoastra internetul, dar semnat altfel, cu alt nume, si cu o adresa de e-mail care nu exista) si cred ca-mi pot permite ca pe blogul meu sa fie ce decid eu ca trebuie sa fie. Am constatat cu placere ca oamenii au in general prea putin timp de pierdut cu altii si mai ales cu cei care nu merita atentie, cum banuiesc ca ma considerati dumneavoastra pe mine. Sunt fascinata si usor amuzata de faptul ca unii isi pot pierde fie si trei minute din viata ca sa-si dea cu parerea in acest mod despre un om pe care, printre altele, nu-l cunosc absolut deloc. Nu va ramane decat sa credeti ce doriti despre cum imi fac treaba la radio sau cum scriu, dar din punctul meu de vedere e de-a dreptul penibil sa faceti aprecieri la adresa profesiei mele (actoria) si a modului in care sunt sau nu in stare sa mi-o fac. Ma indoiesc ca ati vazut vreun spectacol in care joc sau am jucat, asa ca eu in locul dumneavoastra as fi mai rezervata la capitolul aprecieri.
Am citit postul pe care mi l-ati recomandat astazi, intr-o maniera pe care ma abtin sa o comentez, inca de acum doua luni (aproximativ). Vad ca insistati. Nu inteleg de ce si nici nu tin sa aflu.
Nu stiu cu ce va ocupati si nu ma intereseaza absolut nimic in ceea ce va priveste.
Sper sa supravietuiesc si asa, fara sa-l cunosc pe cel mai destept si citit om din lume. Sunt sigura ca va fi greu, dar am sa ma descurc eu cumva.
Va doresc, insa, sa va gasiti linistea si sa reusiti sa aveti o viata mai buna, in care sa va mearga atat de bine incat sa nu mai aveti timp sa ne puneti pe toti la punct.
V-am trimis acest mesaj si pe adresa de e-mail pe care ati lasat-o. Ma indoiesc ca ea exista.
Ioana de Hillerin
p.s. acesta este numele meu. Din pacate sau din fericire, habar nu am, lucrurile nu stau asa cum afirmati dumneavoastra: nu l-am inventat, nu m-am inspirat in alegerea lui din niscaiva romane mai mult sau mai putin ieftine si nu l-am dobandit in urma casatoriei. imi pare rau ca am scris atat de mult, puteam sa ma rezum la un fragment edificator din „Lupul de stepa” de Hermann Hesse. dar, avand in vedere ca este cartea dumneavoastra preferata, cred ca intuiti la ce fragment ma refer.
 

FACEM FATA! Martie 24, 2009

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 10:51 pm

Ma enerveaza teribil sa folosesc „tz” si „shi”, asa ca intelege cine ce vrea si ce poate, nu am diacritice sau nu stiu sa le folosesc aici!

Presupun ca vor mai exista intrebari ca cele de azi, scurte si la obiect: „esti insarcinata!?”

Who cares? Si daca da, de ce? Intreb pe bune acum!

Zilele aste trebuie sa fac fata. Un lucru pe care il fac de o perioada destul de lunga de timp… si au mai fost momente in viata mea in care desi simteam ca e peste puterile mele, am reusit sa fac fata!

E ok. Am facut fata cateva saptamani la rand (profesional) intr-o situatie in care cred ca nimeni nu merita sa fie pus, indiferent cu ce ar fi gresit (si eu nu stiu cu ce am gresit atat de grav si nu ma mai intereseaza sa aflu), joi intr-o situatie aiurea (personal), am facut fata sambata si duminica, inclusiv azi ia uite ce frumos fac eu fata! Maine trebuie sa o fac din nou (fata). Nu e cam des? Si daca intr-o zi nu fac fata, ce naiba o sa se intample? Daca pur si simplu o sa o dau naibii de fata si o sa fac… nu stiu care e antonimul…:)) Spate?:))

Acum pe bune: ce naiba ne facem daca eu nu fac fata intr-o zi?

Am impresia ca lumea va merge mai departe, gand care ma linisteste teribil de tare. Si care imi da curajul sa nu mai fac fata! Cat de greu poate fi sa nu faci fata? Ca sa faci fata stiu deja mult prea bine cat de greu este!

Daca e cineva treaz la ora asta dintre cei care nu fac fata din cand in cand, as avea nevoie de ceva incurajari, pentru ca ma pregatesc sa nu fac fata, dar am nevoie de ajutor!

Merci!

 

TRIST

Filed under: Diverse — ioanadehillerin @ 8:38 pm

fara amanunte, fara nimic in plus sau in minus, iar descrierea exacta se gaseste aici

partea buna e ca, asa cum pentru raceala iei paracetamol sau alte chestii mai sofisticate, pentru „asta” poti incerca sa te „faci bine” cu muzica, o carte faina, un film sau un om drag care nu tine mortis sa razi cu gura pana la urechi ca sa vina in vizita atunci cand tu chiar nu ai chef sau putere sa iesi din casa. si partea si mai buna e ca TRECE. dupa ce-si face mendrele, ca raceala…

la mine azi au fost oameni dragi, am citit cateva pagini, am vazut un film intreg si ascult:

 

„NOI DOI” Martie 17, 2009

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 12:28 pm

Cred despre mine ca nu sunt foarte multe lucruri care ma sperie. Printre cele „nu foarte multe”, insa, expresia „noi doi” cred ca bate la fund toate celelalte chestii care imi fac inima sa pompeze sange de doua ori mai repede.

„Noi doi” – atat de vag, atat de neclar, atat de imprecis…

Eu, una, prefer „tu si cu mine” sau „eu si cu tine”. Si cred tot mai tare ca cei care spun „noi doi” o fac doar pentru ca e mai scurt, pentru ca economisesc doua cuvinte, pentru ca nu le pasa cu adevarat, pentru ca nu inteleg ce spun, sau pentru ca le-a intrat incredibil de tare in cap ca „unde-s doi, puterea creste”.

Asa o fi. Dar unde naiba si cand naiba sunt, vreodata, DOI!?

Nu stiu de ce sau de cand am devenit obsedata de cifre, dar eu as prefera sa aud in loc de „noi doi”, „noi 1,81” sau „noi 0,73” sau „noi 1,03”.

Si cel mai frumos si mai just mi se pare „tu si cu mine”.

 

Zilnice Martie 12, 2009

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 6:13 pm

pe langa lucrurile (multe) pe care toti le avem de facut zi de zi, mai sunt cateva care difera de la persoana la persoana!:))

eram sigura ca nu trebuie sa scriu astazi nimic, pentru ca deja scriu numai imbecilitati:)) ca fraza de mai sus

in tot cazul, vad ca ma distrez copios chiar in timp ce scriu aceste tampenii:))

imi pare rau ca nu pot posta un fisier media, sa ma auziti cum rad, cam ca proasta in… zilele cu soare afara!:))

in tot cazul, vroiam sa fac cu totul altceva in loc sa rad ca proasta – sa postez doua chestii pe care le vad eu zilnic.

primul este, dupa cum se vede in imaginile alaturate:)), un videoclip senzational, care pe mine ma cam „misca”. e in franceza, excelent mai ales pentru incepatori sau pentru cei care cred despre ei ca nu cunosc limba asta. s-ar putea sa constate ca o cunosc chiar foarte bine:):

si cel de-al doilea e… fara cuvinte. eu trebuie totusi sa-i multumesc lui oli, care mi l-a aratat acum cateva luni. de atunci il vad zi de zi. dar nu am un motiv anume pentru care fac asta:D

prietenii mei ar spune ca tot zilnic ar trebui sa scot si cainele afara:)). si nu stiu de ce nimeni nu ma crede ca eu vreau, dar el nu:)). are personalitate si asta e ceva ce eu respect:)).

offff… n-am mai ras de mult timp in halul asta si singura in casa:)). precizez ca n-am baut, nu folosesc niciun fel de stimulente si habar nu am ce e cu mine:))

 

Share Martie 11, 2009

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 11:34 pm

As putea scrie despre orice, despre prietenii mei incredibil de mishto, despre parintii mei care m-au ajutat si m-au incurajat (chiar atunci cand „lipseau” din viata mea) sa „devin”, despre oamenii pe care ii intalnesc zi de zi, despre fiinta care ma asteapta acasa mereu, no matter what, si care se bucura de fiecare data, fara exceptie, si isi lipeste nasul de fruntea mea atunci cand cuta aia dintre sprancene se incapataneaza sa ramana acolo unde e. despre chestii vii, in general… pentru ca imi place sa observ, sa ating, sa miros si sa simt. am sa scriu, probabil, despre toti.

Dar azi scriu… despre un tricou cu maneca scurta care… culmea! mi-a facut ziua mai frumoasa.

E simplu, negru, cateodata mi se pare prea scurt, altadata prea gros pentru un tricou cu maneca scurta, uneori mi se pare ca are manecile de o lungime tampita si nepotrivita. Cel mai des constat ca se prind de el toate scamele si tot parul naparlit de caine in ultimele 4 luni…

Dar in zilele in care decid sa-l imbrac mi se asterne pe fata aproape instantaneu un zambet aparut parca de niciunde.

Nu tin minte de unde il am, nu-mi amintesc ziua in care l-am cumparat , dar nu pot sa uit zilele in care il port. Poate imi aduce noroc, habar n-am. Sau poate imi aduce zambetul ala care imi poarta noroc… inca nu m-am prins!

Cert e ca dupa ce-l pun pe mine si citesc ce scrie pe el, cu litere destul de mici, dar hotarate, am impresia ca nimic nu ma poate opri, indiferent ce incercare ma asteapta in ziua aia.

„SHARE”

Poate nu e prea bine, dar pe mine asta ma face fericita, sa particip, sa contribui, sa impart (cu). In rarele momente din viata mea in care dintr-un motiv sau altul a fost imposibil sa fac asta am fost aproape egala cu zero.

In fine, adevarul gol golutz e ca tricoul asta imi vine oribil! De-asta il port, ca si azi, doar „pe dedesubt”. Dar chiar si asa… Are exact aceeasi putere asupra mea si seara, cand il scot si trag linie in dreptul zilei incheiate, zambesc, zambesc, zambesc!