Blog de Hillerin

4 martie. Martie 4, 2009

Filed under: Diverse — ioanadehillerin @ 11:37 pm

am oprit la o cofetarie scumpa, in drum spre casa, si am ales un tort mic, de ciocolata, evident cel mai potrivit pentru ziua aceea. nu stiu cum se face, dar la torturi ma pricep de minune. nu sa le fac… stiu sa fac, dar imi place mult mai mult sa le cumpar, si asta nu de lene. e greu de explicat, poate ar fi mai bine sa spun nu ca le aleg exceptional, ci ca le cumpar exact atunci cand nu se asteapta nimeni, nici macar eu. si ce poate fi mai simplu si mai frumos decat sa primesti un tort intr-o zi pe care uitasei sau nici nu-ti trecuse prin cap ca ar fi normal sa o sarbatoresti?

l-am vazut de cand am pasit in cofetarie. l-am masurat cu obraznicie din cap pana in picioare, i-am zambit si l-am intrebat din priviri „ce zici? mergem? facem impreuna o surpriza cuiva drag!?” ei bine….da! de-asta zic ca ma pricep la torturi! nu numai ca nu a avut vreo obiectie, dar a sarit fericit din vitrina direct pe cantar, apoi s-a cuibarit strengareste in cutie si si-a tinut respiratia pana am ajuns in masina. era exact genul meu de tort – pus pe sotii!

doar ca… s-a pacalit! l-am asezat in dreapta mea si mi-am dat seama ca nu are rost sa-l mint. n-a fost nevoie de cuvinte, e drept. mi-am pus capul pe volan si am inceput sa plang linistit, cu multumirea si implinirea pe care ti-o da lucrul facut pana la capat si toata revolta, frica si disperarea pe care le adunasem parca cu incrancenare timp de un an incheiat (si inca un an de pregatire). el a incetat sa se agite in cutia lui „de firma” si a tacut malc, nici acum nu stiu daca imbufnat, mahnit sau de-a dreptul trist. pana la urma, e aiurea sa-i faci asa ceva unui tort, nu? are si el mandria lui! cand am realizat ca el nu are nicio vina, m-am hotarat sa zambesc macar de dragul lui. l-am dus acasa si l-am scos cu grija din cutie, i-am atasat un bilet galben, mic si ingrozitor de cuprinzator, si am incercat sa-l inveselesc. i-am pus muzica, m-am imbracat frumos si am asteptat. nu mult.

apoi lucrurile s-au precipitat. usa. sarutul. cateva priviri. gesturile obisnuite de seara de seara, masa… si apoi el… mic, dulce, neinceput, cu biletul lui galben si ingrozitor de cuprinzator. lacrimi. eu n-am mai plans. de dragul lui trebuia ca macar eu sa-mi tin firea! un „multumesc” in care am crezut si care ramane, din pacate, singurul lucru frumos pe care mi-l amintesc despre viata noastra impreuna.

am gustat cate o farama din el, eu incercand sa-mi ascund ochii si sa imi controlez vocea, respiratia, pulsul. poate pare cinic, dar credeam ca si inceputul sfarsitului trebuie sarbatorit intr-un fel, mai ales atunci cand te prinzi care e ziua in care incepe sfarsitul.

a trecut un an. a fost un sfarsit lung si absurd de complicat. „lucrul bine facut” de care vorbeam mai sus a fost fara vreun folos, dar macar dus pana la capat. azi am parcat intamplator in fata aceleeasi cofetarii. atunci am realizat ca e 4 martie. si ca torturile merita o soarta mai buna.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s