Blog de Hillerin

sefa mea! (Atena) iulie 1, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 10:10 am

„Dragii mei,

M-am hotarât definitiv! Vreau să devin şefă! Nu orice fel de şefă.

Vreau nici mai mult nici mai puţin decât să devin şefa şefei mele! În fine, nu am nimic împotrivă să-şi păstreze ea toate responsabilităţile. Ideea e că tare mi-ar plăcea să stau eu în biroul ei plin de plante uriaşe, să vorbesc la telefon în interes personal, dar pe banii firmei, 80 la sută din timpul pe care îl petrec cu picioarele întinse aţâţător pe biroul împopoţonat cu jucării roz de pluş şi să le răspund invariabil subalternilor „Vino puţin mai târziu, dragă, te rog! Nu vezi că vorbesc la telefon?”

Da’ femeia asta chiar crede că suntem atât de tâmpiţi încât să nu observăm că vorbeşte continuu la telefon probleme importante şi extrem de personale?

Eu mă şi întreb de câtva timp cum reuşeşte să se abţină să vorbească la nesuferitul ăla de telefon în timp ce merge la toaletă. Da’ poate că nici acolo nu se abţine!?

Mâine am să o urmăresc pas cu pas şi nu mă dau în lături nici să ascult pe la uşi. Vreau să văd dacă dă drumul mobilului în timp ce trage apa.

Ce o vorbi atâta, nu pot să-mi dau seama! Câte rude poate să aibă? Că mi-e destul de greu să-mi imaginez că ar putea avea prieteni! Copii nu are, vorba aia, soţ nici atât… Mă rog, mai are câte un iubit din când în când, că asta se vede după zâmbetul victorios pe care îl afişează în unele dimineţi, destul de rare… Doamne, dar cum mai zâmbeşte atunci, de au ajuns colegii mei să-şi dea coate după ce trece pe lângă noi în drum spre biroul ei cu pereţi de sticlă.

De fapt, dacă mă gândesc bine, în zilele respective nici nu mai vorbeşte atât de mult la telefon şi e şi greţos de amabilă cu toată lumea, semnează aproape orice şi de fiecare dată face cinste cu câte două sticle de suc şi pateuri de la colţ. Bun, probabil că face asta din banii de protocol, dar nu mi se pare normal să îi cheltuiască cu noi numai în zilele în care îi vine să zâmbească dimineaţa.

Mă rog, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu e prea fericită. Poate că, de fapt, nu-mi doresc să fiu în locul ei, mai ales că nici nu ştiu cu cine aş putea vorbi atâta la telefon. Ce aş face? Aş începe să-i terorizez pe copii cu telefoane din cinci în cinci minute numai ca să vadă lumea ce şefă capabilă sunt eu? Ferească sfântul! Mai bine stau în banca mea, că cine ştie în ce mă mai bag!

Cu drag,

Atena”

Reclame
 

ce vrei sa te faci? (Atena) iunie 29, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 3:16 am

„Dragii mei,

Ce bine e sa iti amintesti din cand in cand sa zambesti cu gura pana la urechi! Si ce bine e cand motivele pentru asta vin de la copii! Maria, fetita mea, are o noua preocupare – isi cauta o ocupatie, dar nu pentru acum, ci pentru cand va fi mare. A avut de facut un fel de compunere cu subiectul asta, halal subiect, dar probabil ca “doamna” nu avea inspiratie si nu mai stia ce teme sa le dea. Asa ca bietul copil umbla prin casa si tot intreaba in dreapta si in stanga ce vor sau ce au vrut ceilalti sa se faca! Intai l-a intrebat pe fratele ei, care I-a raspuns destul de sec “nu te priveste pe tine”, si bineinteles ca de aici a iesit un nou scandal. Dupa ce s-au mai potolit spiritele, s-a dus si l-a intrebat pe tatal ei, dar nici de acolo nu a obtinut un raspuns satisfacator. Narcis I-a spus ca el, cand era mic, a vrut sa se faca pompier. Hm, n-am stiut, sper ca I-au trecut ideile astea, ca doar avem doi copii! Oricum, Maria a hotarat singura ca nu e cazul sa imprumute dorinta tatalui ei, ca daca scrie in lucrare ca vrea sa se faca pompier vor rade toti copiii de ea. Si atunci a venit si m-a intrebat si pe mine. Normal ca ma asteptam sa vina si la mine si chiar ma gandeam deja cum voi face fata situatiei. Nu stiam ce sa-I raspund si nu vroiam sa dezamagesc bietul copil dezorientat. Asa ca am incercat sa mai trag de timp, am lasat-o sa-mi povesteasca ce I-au spus Mihai si Narcis si dupa aia am intrebat-o ce ar vrea ea sa se faca atunci cand va fi mare, sa ne sfatuim noi, asa, ca fetele. Si mi-a spus ca la un moment dat ii era destul de clar ca vrea sa se faca medic, apoi si-a dorit enorm sa se faca invatatoare, dar I-a trecut si ideea asta. Cica ar mai fi avut o perioada cand visa ca atunci cand va fi mare sa se faca slaba! Slava Domnului ca I-a trecut asta! Sigur, s-ar putea sa o mai apuce asta cu slabitul, trebuie sa fiu atenta la ea. Iar acum, din vorba in vorba, mi-a marturisit pana la urma ca, atunci cand va fi mare, vrea sa devina “personaj principal”. Nu, ca nu se uita la telenovele, nu are apucaturile astea, desi aproape toate colegele ei fac lucrul asta, incurajate de mamele lor. Fata mea vrea doar sa fie personaj principal, pentru ca, spune ea, crede ca merita!

Si eu atunci de ce sa-I spun ca nu e nici o scofala sa fii mare si ca odata ajuns mare iti doresti din cand in cand sa fii din nou mic?

Cu drag,

Atena”

 

musafiri (Atena) iunie 27, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 9:09 am

„Dragii mei,

Ce bine! Avem musafiri. Si nu orice fel de musafiri, ci unii nepoftiti si cu desavarsire nedoriti. S-au prezentat la usa aseara, destul de tarziu, ca la ora aia cica venise trenul lor. Patru bucati – mama, tata si cei doi copii, veniti direct de la gara, niste veri de-ai mei pe care nu I-am vazut de vreo 4 sau 5 ani si care nu am apucat sa dea telefon, ca au avut multe de facut inainte de plecare si s-au gandit ca oricum suntem acasa, ca unde sa fim pe o vreme ca asta. Si la cine sa fi venit ei in Bucuresti, sa o aduca pe fiica lor, care isi va face facultatea aici, deci trebuie sa-I gaseasca un loc la camin sau, cine stie, in sanul unei familii fericite si echilibrate. Aluzia asta m-am facut ca nu o pricep. Si sper sa nu insiste si sa nu devina mai expliciti, pentru ca am avut deja placerea sa constat ca fiica familiei sta cate doua ore si ceva in baie, face mofturi la mancare si parca nimic nu-I convine si nimeni nu-I intra in voie.

Ah, dar am uitat sa va povestesc ca musafirii nu au venit cu mana goala. Am primit 10 litri de must, dintre care doi sunt acum imprastiati peste tot in frigiderul nostru, ca a explodat una dintre sticle, o gaina vie, cu care nu m-am hatarat inca ce sa fac, daca sa o cresc sau sa o fac cadou, ca de taiat nici nu poate fi vorba, nu as fi in stare! In plus, mai avem si un sac de ceapa si unul plin cu nuci pe care va trebui sa le curat.

Si ca si cum nu ar fi fost suficient ca au venit fara sa anunte si s-au instalat aici ca la ei acasa, a trebuit sa mai suportam si vizionarea unui meci de fotbal care se transmitea la televizor. Ce sa zic!? Bineinteles un meci extrem de important, care nu putea fi ratat. Si nu au lipsit nici pungile cu seminte si berile neaparat reci, fluieraturile si urletele de bucurie. Sotul si fiul meu se uitau usor uimiti la cei doi musafiri de sex masculin, tata si fiu, capabili sa se bucure cu toata fiinta la suturile reusite de jucatorii lor favoriti, si asta dupa un drum de vreo 11 ore cu trenul si dupa ce au carat si saci cu ceapa si nuci prin toata Capitala. Doamne, si eu spuneam ca imi place sa primesc musafiri! Dar oamenii se mai schimba, nu?

vă pup,

Atena”

 

controlorii (Atena) iunie 26, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 9:03 am

„Dragii mei,

Ia sa vedeti voi la ce m-am mai gandit! Si inca ma mai gandesc! Stiti vorba aia cu “unde dai si unde crapa”? Cam la asta ma gandeam, dar hai sa nu ma mai invart atata in jurul cozii. Astazi dimineata, in autobuz, in drum spre serviciu, au urcat la un moment dat controlorii. Patru bucati, doua doamne si doi domni. Stiti cum urca ei in autobuz, nu se poate sa nu fi remarcat asta vreodata!? Zici ca joaca intr-un film cu James Bond. Ei de fapt nu urca in mijloacele de transport, mai degraba “fac o descindere”, plecand de la premisa, probabil, ca jumatate dintre calatori precis nu au bilet sau abonament sau macar o scuza onorabila. Asa au descins si dimineata, inarmati cu carnetelele lor pregatite pentru completat amenzi si cu tolba plina de sfaturi si repsosuri pentru cei care nu au bilet si nici vreun act de identitate. In fine, se pare ca astazi nu prea au avut noroc, sau nu de la prima ora. Toti aveam bilete sau abonamente, si inca unele valabile, ca doar s-au uitat atent, nu gluma. Mai pe scurt, au stat pret de vreo trei statii si au coborat nemultumiti. O doamna de langa mine, asa, la vreo 65 de ani si machiata destul de strident, mi s-a adresat cu o tristete in voce, de ziceai ca se termina lumea. Si pentru ea, cumva, chiar se terminase. Mi-a spus “Pe mine nu ma mai controleaza de vreo 2 ani nimeni. Nici nu ma mai vad controlorii. Parca nici nu as exista.” “Cum asta?”, am intrebat eu politicos. Si raspunsul ei prompt m-a cam pus pe ganduri – cica din cauza ca toti pensionarii au abonamente gratuite pe mijloacele de transport in comun, controlorii nu se mai obosesc sa-I controleze, ii trateaza cu indiferenta. Grea problema. Dar cine s-ar fi gandit ca aceasta facilitate va naste atatea alte probleme. Acum, pe buna dreptate, mi se pare normal sa se simta neglijati si pensionarii, mai ales ca unii sunt foarte foarte singuri si cred ca ies din casa si se plimba cu autobuzele numai de dragul de a mai vedea ceva oameni si de a mai schimba o vorba. M-am gandit imediat la mama, la cat e de singura, si la faptul ca trec de multe si cate trei zile in care nu imi fac timp sa o sun. Ma intreb daca in zilele alea isi ia cumva abonamentul gratuit cu ea si pleaca sa se plimbe cu autobuzul, in speranta ca o va intreba cineva macar daca are bilet. Am sunat-o azi de sase ori, nu imi imaginez ca se compenseaza cu zilele in care nu o sun, dar nu m-am putut abtine.

 

vă pup,

Atena”

 

Vizita (Atena) iunie 24, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 7:17 am

„Dragii mei,

Nu stiu cine a inventat moda asta cu vizitele, dar eu, decat sa merg intr-o vizita, mai bine ma torturezi. E adevarat ca imi place foarte mult sa primesc musafiri, deci reciproca nu e valabila, dar sa merg eu undeva e un adevarat chin. Prefer sa gatesc si sa fac curatenie trei zile in sir, decat sa ma pregatesc o dupa-amiaza intreaga in fata oglinzii, fara sa am vreodata certitudinea ca m-am imbracat potrivit, ca nu m-am machiat exagerat, ca cei doi copii ai mei si sotul au pe ei exact cate obiecte vestimentare trebuie si ca acestea sunt in regula si ca am impachetat cum se cuvine cadoul pentru gazde. In plus, toate astea trebuie facute intotdeauna intr-un timp dat, ca nu e frumos sa intarziem. Dar, din pacate, intarziem de fiecare data si de fiecare data pare a fi doar vina mea. Toata familia se uita imbufnata la mine, de parca daca as putea sa ma misc mai repede nu as face-o si de parca fac intentionat sa nu fiu gata la timp.

Dar de acum incolo cred ca am cam terminat cu vizitele, ca asa ceva nu am mai patit chiar niciodata. Am fost invitati la sotia sefului meu, al carei baietel implinea doi ani. Dupa ce am incercat sa-l conving ca noi avem deja copii destul de mari, care cu siguranta se vor plictisi acolo si ca eu nu prea stiu ce sa vorbesc cu colegele lui, toate cam cu nasul pe sus, sotul meu Narcis mi-a dat dreptate si m-a incurajat, spunand ca e sigur ca am sa ma descurc si ca asta e situatia, trebuie sa mergem. Inutil sa va spun ca mi-a luat o saptamana sa aleg un cadou pentru baietelul de doi ani, de fapt pentru mama lui, ca el e prea mic pentru a avea o opinie cu privire la ce primeste, daca e suficient de scump pentru un copil de sefa, dar nu exagerat, ca nu vrem sa epatam, nu!?

In fine, vizita asta a fost tot ce se putea mai rau. Chiar inainte sa intram in scara, frumos imbracati, parfumati si dotati cu toate acccesoriile necesare unor musafiri civilizati, cadou, flori pentru gazda si un carton de prajituri, de undeva de susu a inceput sa curga apa, de parca dadusera drumul la robinet la maxim. Cineva isi spala balconul exact in capul nostru. Dar, cum deja intarziasem cam mult, am decis sa urcam chiar si asa, uzi fleasca. Si dupa ce am intrat pe usa, dupa ce mi-am spus eu parerea despre moda cu spalatul balcoanelor seara de seara, mai ales daca geamurile tale dau spre bulevard, gazda ne-a informat, usor jenata, ca tocmai aruncase o galeata cu apa pe terasa, sa se mai racoreasca, sa tinem acolo petrecerea.

Cu drag,

Atena”

 

Vecinii (Atena) iunie 23, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 6:34 am

„Dragii mei,

Sper sa nu ajungeti la concluzia ca va scriu numai lucrurile neplacute din viata mea, dar uite ca, nu stiu de ce, astea sunt mai usor de scris si parca se intampla mai des…

Si cine sta la bloc sunt sigura ca ma va intelege. Am niste vecini… ma rog, ca toata lumea… Eu chiar nu inteleg de unde le vin ideile scenaristilor alora americani sa-I prezinte pe vecini intotdeauna binevoitori si pregatiti sa-ti zambeasca si sa-ti aduca cate o placinta de cum te-ai mutat in apropierea lor… Poate asa o fi la ei, dar mie nu-mi prea vine sa cred. Nu, ca nu ne-am mutat, locuim in acelasi bloc de 15 ani. Si nu mai astept de mult placinta binemeritata, dar mi-as dori macar putina liniste. Dupa cum spuneam, am niste vecini… unii sunt draguti, dar Cocuta si Mitica, cuplul de pe palierul nostru, de langa lift, impreuna cu cei trei canisi prostcrescuti pe care ii alinta Piki, Suzi si Alunita, sunt niste oameni care, dupa parerea mea, ar trebui sa primeasca de la stat o casa numai a lor, cu mult teren de jur imprejur… asta pentru binele nostru, al celorlalti. Sunt sigura ca nimanui nu I-ar trece prin cap sa fie invidios, ne-am bucura toti ca am scapat de ei. Doamne, ce pacoste de vecini!

Si domnul Mitica mai e si presedinte de bloc, nu stiu cine a facut greseala sa-l aleaga, iar in aceasta calitate are impresia ca poate sa-si propteasca degetul in soneria noastra la orice ora din zi si din noapte… Si tot in aceasta calitate se ocupa, bineinteles, de becurile de pe holul comun, ca alte indatoriri nu mi-am dat seama sa aiba. Azi a fost ziua sotului meu si am avut musafiri. Pe Cocuta si pe Mitica nu I-am invitat, ca nu suntem prieteni. De fapt, doamna Cocuta nu ma saluta decat daca ne intalnim pe o raza de 100 de metri in jurul blocului, la distanta mai mare o loveste amnezia. Ma rog, am avut musafiri, dar nu pentru mult timp, pentru ca sotul meu nu prea a avut timp de ei. Trebuia sa raspunda la usa, unde domnul Mitica suna din 5 in 5 minute sa ne mai ceara cate ceva. Dupa ce a venit de vreo 14 ori dupa becuri, care s-au ars din nou, sau cu te miri ce liste de semnaturi pentru angajarea noii femei de serviciu, a 15-a oara nu l-a mai rabdat inima si I-a reprosat sotului meu ca musafirii nostri fumeaza. Si I-a mai zis si ca lui nu-I pasa, face cine ce vrea, dar fumul care iese de sub usa noastra ii afuma lui usile proaspat reconditionate si scoase pe palier sa se usuce lacul, ca doar nu putea sa le tina in apartament, ca ameteau canisii de la miros.

vă pup,

Atena”

 

La cumparaturi (Atena) iunie 20, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 6:14 am

„Dragii mei,

Am facut o reclamatie de mai mare frumusetea! Nu, ca nu ma astept sa se rezolve ceva! Dar mi-am varsat naduful. Am vrut sa cumparam un obiect electrocasnic si ne-am dus, frumos, intr-un supermagazin. N-am reusit sa-l cumparam, va dati seama – pentru ca altfel nu as mai povesti despre asta! Mai precis… l-am ales, l-am achitat (nu am reusit cu card, ca nu le mergea lor nu stiu ce conexiune, cica, asa ca am platit cash, desi sustin in continuare ca nu era normal sa avem atatia bani lichizi la noi). Ma rog, cu factura in brate, am fost indrumati catre o usa de fier, in dreptul raionului “detergenti”. Acolo am dat nas in nas cu “pazitorul comorilor electrocasnice”, un pirpiriu, care a luat factura si a disparut fara urma, pentru vreo 40 de minute. In tot acest timp, pe langa faptul ca observam cum imi cam pierd rabdarea, am observat si ca erau multi astfel de pazitori de comori, dar ei tot apareau si dispareau, iar al nostru se multumise sa dispara! Si in cele 40 de minute de asteptare ne-am tot gandit, ca oamenii, daca noi avem sau nu nevoie de acel obiect si am decis ca NU! Asa ca atunci cand a venit, in sfarsit, cerberul, sa ne spuna ca nu ne-a adus obiectul, pentru ca nu are cheia de la camera in care e multdoritul aparat si ne-a sugerat sa ne ducem noi sa i-o aducem de la colegii lui la care achitasem factura, adica in partea cealalta a magazinului, am luat foc. Ma rog, e o metafora! Dar m-am enervat teribil! Ce sa va mai spun ca intre timp magazinul se umpluse cu oameni disperati sa-si cheltuiasca banii!? Era foarte aglomerat. Deci ne-am dus frumos si am cerut banii inapoi – a mai durat vreo ora si jumatate si am primit si cu un milion mai putin, ca domnisoara care ni i-a inmanat era putin neatenta. Noroc ca am fost pe faza, desi n-am indraznit sa o fac atenta decat dupa ce i-am numarat eu de vreo 5 ori, ca ma gandeam ca nu mai stiu sa numar de nervi. Dupa care am cerut condica de sugestii si reclamatii si am primit un formular umilitor de complicat – mi-a luat inca trei sferturi de ora sa il completez si ma simteam ca la un extemporal la care copiam – un formular de reclamatii care facea pe oricine sa se simta vinovat, sunt sigura! Ma rog, eu ca eu, ca ma cam simteam in centrul atentiei cu scandalul pe care l-am facut, recunosc! Dar bietul Narcis cum s-o fi simtit? Ma duc sa vad ce face si sa-mi cer scuze! Dar in magazinul ala sigur nu mai intru!

Cu drag,

Atena”