CUM ASA? februarie 24, 2010

Unii au aflat deja, altii afla acum. Noul meu „proiect”:)) e Petru:

Am sa fiu zgarcita cu pozele:). Nu am niciun motiv, dupa cum se vede:))…dar… doar asa… Petru a implinit ieri o saptamana si mi-am petrecut tot timpul asta intrebandu-ma cum am putut trai atatia ani fara el. Cam atat! Mi-e deja dor de el, nu l-am vazut de mai mult de 7 minute!

FEBRA LAPTELUI februarie 3, 2010

Am mai auzit şi eu ici şi colo, am mai şi citit despre ea… e ceva cu totul şi cu totul neplăcut, din câte înţeleg, dar trece… Am, însă, câteva nedumeriri serioase: auzisem ca „febra” asta se face DUPĂ ce naşti, nu înainte!!!

Iar eu cred că o am chiar acum, deşi mai am vreo 3 săptămâni până nasc. Cum mi-am dat seama? Mă uit la Antena3, ca de obicei, şi mă străduiesc să nu amuţesc definitiv. Un „cumătru” cu avere „fără număr” facută în urmă cu 10 ani in Germania, unde a lucrat „nu mai ţine minte ce”, este aplaudat de un mare număr de admiratori după ce a reuşit sa citească câteva fraze de pe o pagină. Cred că la finalul clasei I, când am reuşit şi eu această performanţă, or fi fost vreo doi oameni care au aplaudat la fel de însufleţiţi reuşita mea (mama şi tata). Deşi, dacă mă gândesc bine, nu aveau de ce să aplaude – e de aşteptat să fii în stare să faci lucrul ăsta la 7-8 ani, după un an de şcoală. Aşa cum e firesc să poţi număra până la 37 sau sa faci socoteli simple. Cred, însă, că „domnul” în cauză nu ştie să numere decât până la 7-8 (numărul vilelor lui construite ilegal în centrul unui oraş din România). Mai cred că habar nu are care e numărul politicienilor care i-au botezat moştenitorii, numărul dosarelor lui penale (37 – ce coincidenţă!)  sau numărul „fără număr” al celor pe care i-a furat, umilit sau cumpărat.

Acum înţeleg şi expresia asta („fără număr”) – nu înseamnă mult, infinit, ci poate însemna şi doi, trei sau patru, ideea e că se foloseşte atunci când eşti atât de analfabet încât nu ştii să numeri decât până la 1 (EU – un singur buric al Pământului).

Cînd ai ceva şcoală, dar la fel de mult tupeu ca şi „cumătrul” de mai sus, e ceva mai simplu sa cazi in derizoriu, pierzându-ţi identitatea şi devenind Greuceanu 1, Greuceanu 2, Greuceanu 3 şi apoi Greuceanu 4. Pe scurt, un personaj de basm, dar reîncarcat!!! Şi, ca sa dovedeşti că ai învăţat ceva pe parcursul acestor transformări miraculoase, numărul oamenilor pe care de la înălţimea ta de 155 de centimetri îi condamni la foame, la ruşine, la disperare, nu este „fără număr”, ci, la un calcul simplu, se ridică la peste 6 milioane de români. Hai să zicem că 5 milioane dintre ei (pensionarii) deja se obişnuiseră să stea în zilele de sărbătoare la porţile bisericilor fără să întindă mâna, dar şi fără să-şi ridice privirea, bolborosind cu lacrimi în ochi zeci de mulţumiri sincere în schimbul a 2 lei noi… Când nu e sărbătoare, îi găseşti la uşa unei patiserii sau a unui magazin de cartier – nu cerşesc, dar stau şi ei pe acolo, că oricum în casele lor e la fel de frig ca afară şi nu se ştie niciodată… De „problema” asta vom scăpa curând – până la urmă câţi dintre noi îşi vor mai permite să-şi cumere o merdenea? Şi cu cât mai puţine merdenele vândute, cu atât mai puţine patiserii!

… dar RESTUL de un milion (pentru că lui Greuceanu 4 îi dă cu virgulă, ca şi cum ar fi absolvit deja clasele primare şi ar fi în stare să facă şi socoteli complicate)… cu RESTUL ăsta de oameni disperaţi ce se întâmplă?

Greuceanu nu cred că îşi pune problema. Sau, dacă o face, îmi imaginez că e mai mult decât mulţumit. Care alt şef de guvern a mai fost în stare să implementeze în loc de proiecte, planuri şi măsuri ingenioase gândite de oameni o chestie veche de cand Lumea şi cu sonorităţi macabre – „selecţia naturală”?

Hai sa zicem că MILIONUL pleacă la ţară (aşa mă linişteşte prietena mea când o întreb cum ar putea supravieţui ei). Şi chiar funcţionează – mă liniştesc! Pentru că SINGURUL lucru pe care îmi amintesc că l-a promis actualul şef al statului în celebrele confruntări a fost legat de agricultură. Una dintre priorităţile lui, poate singura, a fost, la nivel declarativ, construirea unor centre de colectare şi prelucrare a produselor agricole (poate că nu s-a exprimat chiar aşa, dar eu spun cu cuvintele mele sărace, pentru că îmi scriu singură „discursul”). Oricum, e de bine! Dacă reuşim să dăm destul lapte, vacile de noi, putem liniştite sa trăim de pe urma lui! Nu avem încă centre de colectare, dar eu am incredere: candidatul se va ţine de cuvânt! Aşa a facut întotdeauna! Acum e prins cu ceva cumetrii şi a lăsat obloanele în jos la Palat pentru că şedinţele de spiritism se fac, de preferat, pe întuneric! Şi el stă pe întuneric!

Aşa că hai să nu mai stăm cu mâinile în sân şi să ne văicărim! Să dăm lapte, mult lapte, pentru a veni în întâmpinarea centrelor de colectare – altceva NU NE-A PROMIS!!!

p.s. Am nervi! Mi-e ciudă că oamenii ies în stradă şi stau în frig! E DEGEABA! Nu îi vede nimeni în afară de alţii ca ei (ca noi)! Mi-e ciudă că bunicul meu nu a dat drumul la caldură în apartament iarna asta, deşi mama mă linişteşte spunând „să ştii că nu e frig deloc”)! Mi-e ciudă că părinţilor mei li s-au micşorat salariile cu 60 (şaizeci) la sută şi RESTUL nu ajunge nici pentru rate! Mi-e ciudă că nu nasc odată, pentru că nu stiu cât timp mai stă lumina aprinsă la Spitalul Universitar şi mi-e frică să nasc pe întuneric!

De-asta am început să scriu cu diacritice!!!