Blog de Hillerin

de-abia astept Iulie 23, 2008

Filed under: 1 — ioanadehillerin @ 11:06 pm

sa treaca vara asta

de ce? pai ce? eu stiu de ce?

nu stiu!

ca de-abia am asteptat sa vina!

si, desi ma simt in unele dimineti ca un copil lipsit de griji in mijlocul vacantei de vara, nu mai sunt asa… imi dau seama seara, ca acum… cand ma uit in urma la ziua care a trecut si nu am nici macar o julitura la vedere, n-am nasul infundat de la mult prea mult stat in apa, n-am toropeala placuta din cauza soarelui de peste zi, n-am o insolatie cat de cat, n-am o multime de lucruri descoperite si numai bune de povestit (turuit continuu) cui are chef sau nu are incotro…

N-AM! LA VEDERE!!!!!

dar nici ziua asta nu a trecut pentru mine fara mirari! din pacate, ma mir de cum sunt unii croiti si ce simplu trebuie sa fie pentru ei… de cum sunt altii chititi si porniti sa treaca peste orice, de multe care, daca ar fi faine, ar merita povestite! dar nu sunt!

nu-i nimic. am apucat sa vad, insa, cateva fotografii cu oameni foarte dragi si de departe si astazi pentru asta ma bucur.

restul… trece:)

cat sa mai tina vara asta!? si pentru ce?

Anunțuri
 

printre altele Iulie 18, 2008

Filed under: Diverse — ioanadehillerin @ 10:07 am

voi continua sa scriu despre vacanta, dar ca sa nu va mai fierb va spun de acum ca s-a terminat destul de prost:)

prin urmare am venit „acasa” si am dat o cautare pe google „immigration quebec”, pentru ca EUROPA E PREA APROAPE”, dupa gustul meu (amar) de dupa vacanta.

am gasit pagina asta:

http://www.immigration-quebec.gouv.qc.ca/fr/biq/vienne/immigrer-travailler.html

si am aplicat. dupa ce am raspuns la muuuuuulte intrebari, am reusit!!!! sa aflu ca:

„nu pare sa am prea mari sanse” (traducere proprie)

nu-i nimic. nu ne demoralizam, nu?:)

 

parca da, parca nu… Iulie 17, 2008

Filed under: Diverse — ioanadehillerin @ 12:29 pm

am venit din vacanta

as putea spune ca am venit cam de mult timp – marti dimineata la 6.30 intram in bucuresti

am mai incercat sa scriu cate ceva aici, cam pe 8 iulie, cred, dar nu stiu cum am facut ca am sters tot ce scrisesem si n-am mai avut chef sa o iau de la capat.

am vazut locuri faine, locuri in care mi-ar fi placut sa traiesc. poate ca asa va fi – cine stie?

ieri mi se parea ca am multe, foarte multe de spus. azi nu mai cred asta. dar am sa le iau pe rand si am sa incerc sa fac un jurnal cu poze al vacantei.

asadar… sa-i dam drumul!

 

sefa mea! (Atena) Iulie 1, 2008

Filed under: atena — ioanadehillerin @ 10:10 am

„Dragii mei,

M-am hotarât definitiv! Vreau să devin şefă! Nu orice fel de şefă.

Vreau nici mai mult nici mai puţin decât să devin şefa şefei mele! În fine, nu am nimic împotrivă să-şi păstreze ea toate responsabilităţile. Ideea e că tare mi-ar plăcea să stau eu în biroul ei plin de plante uriaşe, să vorbesc la telefon în interes personal, dar pe banii firmei, 80 la sută din timpul pe care îl petrec cu picioarele întinse aţâţător pe biroul împopoţonat cu jucării roz de pluş şi să le răspund invariabil subalternilor „Vino puţin mai târziu, dragă, te rog! Nu vezi că vorbesc la telefon?”

Da’ femeia asta chiar crede că suntem atât de tâmpiţi încât să nu observăm că vorbeşte continuu la telefon probleme importante şi extrem de personale?

Eu mă şi întreb de câtva timp cum reuşeşte să se abţină să vorbească la nesuferitul ăla de telefon în timp ce merge la toaletă. Da’ poate că nici acolo nu se abţine!?

Mâine am să o urmăresc pas cu pas şi nu mă dau în lături nici să ascult pe la uşi. Vreau să văd dacă dă drumul mobilului în timp ce trage apa.

Ce o vorbi atâta, nu pot să-mi dau seama! Câte rude poate să aibă? Că mi-e destul de greu să-mi imaginez că ar putea avea prieteni! Copii nu are, vorba aia, soţ nici atât… Mă rog, mai are câte un iubit din când în când, că asta se vede după zâmbetul victorios pe care îl afişează în unele dimineţi, destul de rare… Doamne, dar cum mai zâmbeşte atunci, de au ajuns colegii mei să-şi dea coate după ce trece pe lângă noi în drum spre biroul ei cu pereţi de sticlă.

De fapt, dacă mă gândesc bine, în zilele respective nici nu mai vorbeşte atât de mult la telefon şi e şi greţos de amabilă cu toată lumea, semnează aproape orice şi de fiecare dată face cinste cu câte două sticle de suc şi pateuri de la colţ. Bun, probabil că face asta din banii de protocol, dar nu mi se pare normal să îi cheltuiască cu noi numai în zilele în care îi vine să zâmbească dimineaţa.

Mă rog, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu e prea fericită. Poate că, de fapt, nu-mi doresc să fiu în locul ei, mai ales că nici nu ştiu cu cine aş putea vorbi atâta la telefon. Ce aş face? Aş începe să-i terorizez pe copii cu telefoane din cinci în cinci minute numai ca să vadă lumea ce şefă capabilă sunt eu? Ferească sfântul! Mai bine stau în banca mea, că cine ştie în ce mă mai bag!

Cu drag,

Atena”