„Dragii mei,
M-am hotarât definitiv! Vreau să devin şefă! Nu orice fel de şefă.
Vreau nici mai mult nici mai puţin decât să devin şefa şefei mele! În fine, nu am nimic împotrivă să-şi păstreze ea toate responsabilităţile. Ideea e că tare mi-ar plăcea să stau eu în biroul ei plin de plante uriaşe, să vorbesc la telefon în interes personal, dar pe banii firmei, 80 la sută din timpul pe care îl petrec cu picioarele întinse aţâţător pe biroul împopoţonat cu jucării roz de pluş şi să le răspund invariabil subalternilor „Vino puţin mai târziu, dragă, te rog! Nu vezi că vorbesc la telefon?”
Da’ femeia asta chiar crede că suntem atât de tâmpiţi încât să nu observăm că vorbeşte continuu la telefon probleme importante şi extrem de personale?
Eu mă şi întreb de câtva timp cum reuşeşte să se abţină să vorbească la nesuferitul ăla de telefon în timp ce merge la toaletă. Da’ poate că nici acolo nu se abţine!?
Mâine am să o urmăresc pas cu pas şi nu mă dau în lături nici să ascult pe la uşi. Vreau să văd dacă dă drumul mobilului în timp ce trage apa.
Ce o vorbi atâta, nu pot să-mi dau seama! Câte rude poate să aibă? Că mi-e destul de greu să-mi imaginez că ar putea avea prieteni! Copii nu are, vorba aia, soţ nici atât… Mă rog, mai are câte un iubit din când în când, că asta se vede după zâmbetul victorios pe care îl afişează în unele dimineţi, destul de rare… Doamne, dar cum mai zâmbeşte atunci, de au ajuns colegii mei să-şi dea coate după ce trece pe lângă noi în drum spre biroul ei cu pereţi de sticlă.
De fapt, dacă mă gândesc bine, în zilele respective nici nu mai vorbeşte atât de mult la telefon şi e şi greţos de amabilă cu toată lumea, semnează aproape orice şi de fiecare dată face cinste cu câte două sticle de suc şi pateuri de la colţ. Bun, probabil că face asta din banii de protocol, dar nu mi se pare normal să îi cheltuiască cu noi numai în zilele în care îi vine să zâmbească dimineaţa.
Mă rog, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu e prea fericită. Poate că, de fapt, nu-mi doresc să fiu în locul ei, mai ales că nici nu ştiu cu cine aş putea vorbi atâta la telefon. Ce aş face? Aş începe să-i terorizez pe copii cu telefoane din cinci în cinci minute numai ca să vadă lumea ce şefă capabilă sunt eu? Ferească sfântul! Mai bine stau în banca mea, că cine ştie în ce mă mai bag!
Cu drag,
Atena”
Blog de Hillerin 
Comentarii recente