de-abia astept iulie 23, 2008

sa treaca vara asta

de ce? pai ce? eu stiu de ce?

nu stiu!

ca de-abia am asteptat sa vina!

si, desi ma simt in unele dimineti ca un copil lipsit de griji in mijlocul vacantei de vara, nu mai sunt asa… imi dau seama seara, ca acum… cand ma uit in urma la ziua care a trecut si nu am nici macar o julitura la vedere, n-am nasul infundat de la mult prea mult stat in apa, n-am toropeala placuta din cauza soarelui de peste zi, n-am o insolatie cat de cat, n-am o multime de lucruri descoperite si numai bune de povestit (turuit continuu) cui are chef sau nu are incotro…

N-AM! LA VEDERE!!!!!

dar nici ziua asta nu a trecut pentru mine fara mirari! din pacate, ma mir de cum sunt unii croiti si ce simplu trebuie sa fie pentru ei… de cum sunt altii chititi si porniti sa treaca peste orice, de multe care, daca ar fi faine, ar merita povestite! dar nu sunt!

nu-i nimic. am apucat sa vad, insa, cateva fotografii cu oameni foarte dragi si de departe si astazi pentru asta ma bucur.

restul… trece

cat sa mai tina vara asta!? si pentru ce?

un fel (altfel) de jurnal de vacanta iulie 22, 2008

e facut de baieti, si gasiti si date legate de campinguri, de turele lor pe biciclete, poate mai interesante decat turele mele la volan

http://www.bikeattack.ro/index.php/Jurnale-de-tura/AvenTURA-2008-Transalp-Glacier-express.html

despre avenTURA TRANSALPINA:) iulie 19, 2008

aici gasiti mai multe poze, daca va intereseaza, dar si mult mai multe informatii despre cine, ce, e ce, de cand etc….

http://www.bikeattack.ro/index.php/component/option,com_zoom/Itemid,55/catid,78/

baietii au urcat cu bicicletele (pe ele sau, in unele cazuri impingandu-le) pana la 3100 si ceva de metri altitudine, printre ghetari, prin zapada, pe drumuri pe care mi-ar fi placut si mie sa merg, dar recunosc ca “nu ma tine” poate nici pe jos…

pun cateva dintre pozele lor, la gramada:

dar mai multe gasiti pe site-ul www.bikeattack.ro, la galeria foto, aventura Glacier Express

am vazut in cateva zile o parte din austria (tirolul), elvetia si italia.

am stat in campinguri (unele dintre ele la 1800 de metri altitudine) sau pensiuni, ne-am facut de mancare sau am mai mancat la restaurante

la ei camping inseamna un loc in care gasesti absolut tot ce vrei, de la loc de cort sau de caravana pana la piscina, jacuzzi, camera speciala pentru spalat cainii si foehn langa fiecare chiuveta, inutil sa amintesc de apa calda, de mic dejun (optional), (de multe ori) conexiune wireless, de magazine in care poti sa-ti faci aprovizionarea, sau de oameni cu zambetul pe buze…

doua zile am huzurit la Riva del Garda, o statiune la capatul de nord al lacului Garda, in Italia - incredibil de frumos! si, daca aveti chef de o vacanta cu mare si munte si liniste si galagie si toate la un loc, va recomand calduros locatia - numai apa nu e sarata, in rest…

revin cu alte locuri prin care ne-am plimbat, cetati medievale, coclauri, verona si venetia

printre altele iulie 18, 2008

voi continua sa scriu despre vacanta, dar ca sa nu va mai fierb va spun de acum ca s-a terminat destul de prost

prin urmare am venit “acasa” si am dat o cautare pe google “immigration quebec”, pentru ca EUROPA E PREA APROAPE”, dupa gustul meu (amar) de dupa vacanta.

am gasit pagina asta:

http://www.immigration-quebec.gouv.qc.ca/fr/biq/vienne/immigrer-travailler.html

si am aplicat. dupa ce am raspuns la muuuuuulte intrebari, am reusit!!!! sa aflu ca:

“nu pare sa am prea mari sanse” (traducere proprie)

nu-i nimic. nu ne demoralizam, nu?

plecarea iulie 17, 2008

am plecat din bucuresti pe 3 iulie, seara, dupa o perioada destul de lunga in care muncisem mult, mult, mult, ca sa pot pleca in vacanta, evident. era joi. duminica inca nu stiam daca vreau sa plec in calatoria asta sau in alta. dar luni stiam deja, asa ca ma apucasem sa fac cumparaturi, bagaje, sa pregatesc actele cainelui etc.

in fine, am plecat! cu masina incarcata rau de tot (multumita mie, evident), cu catalin si leti (cainele)

am ajuns noaptea la sighisoara, de unde trebuia sa mai luam doi baieti cu tot cu bicicletele lor - imi si sergiu. (baietii (imi, sergiu, catalin si eugen, care va intra curand in scena) mergeau in transalp - o calatorie cu bicicletele care trebuia sa inceapa la St. Anton, in Austria si sa se incheie dupa o saptamana la Riva del Garda, in Italia. ei traversau alpii cu bicicletele si eu ii ocoleam cu masina, ne intalneam seara in locuri pe care le fixasem dinainte - cu mult inainte as putea zice!!!! baietii se pregateau pentru transalp de vreo doi ani!). la sighisoara am fost asteptati cu masa pusa, cu beri la rece si 100 de mii de povesti, era si ziua lui imi, asa ca ne-am culcat tarziiiiiiiiiiu.

si am reusit sa iesim din sighisoara abia pe 4 iulie, pe la 9.30 dimineata. din Romania am iesit pe la nadlac abia la 4 ziua (inutil sa dezvolt subiectul, stim toti despre ce e vorba)

sighisoara, 3-4 iulie, imi, mama lui sergiu, sergiu si catalin (cu spatele)

catalin, dimineata la 6 - si cu ochii ashtia ar fi trebuit sa conduca vreo 1300 de km

ultimele pregatiri - jumatate sunt hainele mele, cred

imi monteaza al patrulea portbagaj pentru bicicleta - o improvizatie pe care o vom regreta amarnic

va urma…

parca da, parca nu… iulie 17, 2008

am venit din vacanta

as putea spune ca am venit cam de mult timp - marti dimineata la 6.30 intram in bucuresti

am mai incercat sa scriu cate ceva aici, cam pe 8 iulie, cred, dar nu stiu cum am facut ca am sters tot ce scrisesem si n-am mai avut chef sa o iau de la capat.

am vazut locuri faine, locuri in care mi-ar fi placut sa traiesc. poate ca asa va fi - cine stie?

ieri mi se parea ca am multe, foarte multe de spus. azi nu mai cred asta. dar am sa le iau pe rand si am sa incerc sa fac un jurnal cu poze al vacantei.

asadar… sa-i dam drumul!

sefa mea! (Atena) iulie 1, 2008

“Dragii mei,

M-am hotarât definitiv! Vreau să devin şefă! Nu orice fel de şefă.

Vreau nici mai mult nici mai puţin decât să devin şefa şefei mele! În fine, nu am nimic împotrivă să-şi păstreze ea toate responsabilităţile. Ideea e că tare mi-ar plăcea să stau eu în biroul ei plin de plante uriaşe, să vorbesc la telefon în interes personal, dar pe banii firmei, 80 la sută din timpul pe care îl petrec cu picioarele întinse aţâţător pe biroul împopoţonat cu jucării roz de pluş şi să le răspund invariabil subalternilor „Vino puţin mai târziu, dragă, te rog! Nu vezi că vorbesc la telefon?”

Da’ femeia asta chiar crede că suntem atât de tâmpiţi încât să nu observăm că vorbeşte continuu la telefon probleme importante şi extrem de personale?

Eu mă şi întreb de câtva timp cum reuşeşte să se abţină să vorbească la nesuferitul ăla de telefon în timp ce merge la toaletă. Da’ poate că nici acolo nu se abţine!?

Mâine am să o urmăresc pas cu pas şi nu mă dau în lături nici să ascult pe la uşi. Vreau să văd dacă dă drumul mobilului în timp ce trage apa.

Ce o vorbi atâta, nu pot să-mi dau seama! Câte rude poate să aibă? Că mi-e destul de greu să-mi imaginez că ar putea avea prieteni! Copii nu are, vorba aia, soţ nici atât… Mă rog, mai are câte un iubit din când în când, că asta se vede după zâmbetul victorios pe care îl afişează în unele dimineţi, destul de rare… Doamne, dar cum mai zâmbeşte atunci, de au ajuns colegii mei să-şi dea coate după ce trece pe lângă noi în drum spre biroul ei cu pereţi de sticlă.

De fapt, dacă mă gândesc bine, în zilele respective nici nu mai vorbeşte atât de mult la telefon şi e şi greţos de amabilă cu toată lumea, semnează aproape orice şi de fiecare dată face cinste cu câte două sticle de suc şi pateuri de la colţ. Bun, probabil că face asta din banii de protocol, dar nu mi se pare normal să îi cheltuiască cu noi numai în zilele în care îi vine să zâmbească dimineaţa.

Mă rog, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu e prea fericită. Poate că, de fapt, nu-mi doresc să fiu în locul ei, mai ales că nici nu ştiu cu cine aş putea vorbi atâta la telefon. Ce aş face? Aş începe să-i terorizez pe copii cu telefoane din cinci în cinci minute numai ca să vadă lumea ce şefă capabilă sunt eu? Ferească sfântul! Mai bine stau în banca mea, că cine ştie în ce mă mai bag!

Cu drag,

Atena”

“Totul e bine cand se termina cu bine” iunie 30, 2008

desi as fi putut numi postul asta la fel de bine “mult zgomot pentru nimic”, sau “visul unei nopti de vara” sau “furtuna” sau “a douasprezecea noapte” sau… hai ca ne cam pricepem la shakespeare, nu!?:))

maine e 1 iulie. a trecut deja jumatate din anul asta. moment la fel de bun pentru un bilant ca si ziua mea, ca si noaptea de anul nou sau oricare alta zi!

a fost o jumatate de an grea. a trecut.

cu povesti traite la jumatate si drame traite din plin, cu probleme (daca ma uit in urma doar cateva adevarate, dar eu am reusit, in stilul meu caracteristic, sa complic totul pana la sufocare), cu momente frumoase si altele detestabile, cu sute de mii de intrebari si cu cateva raspunsuri importante, pentru o viata intreaga.

ianuarie, cand am vrut sa ies din ceva, mi se pare departe

in februarie am fost cat pe ce sa fiu data afara din altceva, dar a trecut, ca sa se repete in aprilie

martie a fost o luna mai buna, cu exceptia unei infrangeri usturatoare la ora aia, dar excelente pentru ca, nu-i asa!?, “orice sut in cur e un pas inainte”

despre aprilie am scris deja

mai a fost o luna cu 10 zile libere pentru mine si o vacanta harcea-parcea, in rest munca… munca… munca

iunie - diversa si colorata, dar al naibii de plina

in rest… am fost la 5 nunti si doua botezuri, am ramas fara masina, mi s-a marit rata la casa cu 50 la suta dupa numai un an, mi-am cumparat cateva (destule) perechi de pantofi, m-am abtinut sa-mi cumpar altele (destule), am fumat in nestire, am facut cateva seturi de analize, am dus la capat ceva extrem de important, la care am “muncit” 2 ani, am jucat, n-am reusit sa incep piesa pe care vreau de 4 ani sa o fac (dar nu renunt), mi-am pastrat aproape toti prietenii si am mai castigat, cred, doi oameni faini in viata mea, am gandit frumos despre cativa si groaznic despre altii (dar rau de tot!!!!), am uitat de doua zile de nastere importante, nu mi-am facut ochelari (desi am nevoie), mi-am facut blog, nu mi-am depus declaratia de impozit pe venitul global:D, am mers cateva mii de kilometri cu masina, cred ca m-am inselat cam tare intr-o chestie si m-a costat (din nou) mult, am trecut de la o stare la alta cu viteza mai mare decat maximul legal pe orice autostrada, am plans si am ras, am vorbit enorm (dar departe de cat as fi putut si cate aveam de spus), mi-am luat aparatul foto pe care mi-l doresc de 3-4 ani, am citit mai putin decat aveam nevoie si am muncit mai mult decat credeam ca pot, mi-am inchis niste usi la care nu am sa mai bat, am dormit putin, am cam obosit…

acum ma pregatesc de vacanta, am pus cip cainelui si toate vizele pe pasaport (dar inainte sa plec mai am trei zile si trei nopti de munca serioasa).

ma bucur ca s-a terminat cu bine jumatatea asta de an, maine iau o coala alba si scriu ce-mi doresc pentru urmatoarele 6 luni. nu-mi mai fac planuri pentru mai mult timp… nu stiu daca o fi bine sau rau, dar m-am gandit sa incerc si asa

asadar, azi e ziua de “jumatate de an nou”! maine dimineata am sa ma trezesc ametita si am sa incep sa-mi fac bagajele. daca vreti sa va trimit vederi cu locuri frumoase, lasati-mi adresele voastre! (am deja 5, dar mai pot duce).

ne mai “auzim” pana plec

ce vrei sa te faci? (Atena) iunie 29, 2008

“Dragii mei,

Ce bine e sa iti amintesti din cand in cand sa zambesti cu gura pana la urechi! Si ce bine e cand motivele pentru asta vin de la copii! Maria, fetita mea, are o noua preocupare – isi cauta o ocupatie, dar nu pentru acum, ci pentru cand va fi mare. A avut de facut un fel de compunere cu subiectul asta, halal subiect, dar probabil ca “doamna” nu avea inspiratie si nu mai stia ce teme sa le dea. Asa ca bietul copil umbla prin casa si tot intreaba in dreapta si in stanga ce vor sau ce au vrut ceilalti sa se faca! Intai l-a intrebat pe fratele ei, care I-a raspuns destul de sec “nu te priveste pe tine”, si bineinteles ca de aici a iesit un nou scandal. Dupa ce s-au mai potolit spiritele, s-a dus si l-a intrebat pe tatal ei, dar nici de acolo nu a obtinut un raspuns satisfacator. Narcis I-a spus ca el, cand era mic, a vrut sa se faca pompier. Hm, n-am stiut, sper ca I-au trecut ideile astea, ca doar avem doi copii! Oricum, Maria a hotarat singura ca nu e cazul sa imprumute dorinta tatalui ei, ca daca scrie in lucrare ca vrea sa se faca pompier vor rade toti copiii de ea. Si atunci a venit si m-a intrebat si pe mine. Normal ca ma asteptam sa vina si la mine si chiar ma gandeam deja cum voi face fata situatiei. Nu stiam ce sa-I raspund si nu vroiam sa dezamagesc bietul copil dezorientat. Asa ca am incercat sa mai trag de timp, am lasat-o sa-mi povesteasca ce I-au spus Mihai si Narcis si dupa aia am intrebat-o ce ar vrea ea sa se faca atunci cand va fi mare, sa ne sfatuim noi, asa, ca fetele. Si mi-a spus ca la un moment dat ii era destul de clar ca vrea sa se faca medic, apoi si-a dorit enorm sa se faca invatatoare, dar I-a trecut si ideea asta. Cica ar mai fi avut o perioada cand visa ca atunci cand va fi mare sa se faca slaba! Slava Domnului ca I-a trecut asta! Sigur, s-ar putea sa o mai apuce asta cu slabitul, trebuie sa fiu atenta la ea. Iar acum, din vorba in vorba, mi-a marturisit pana la urma ca, atunci cand va fi mare, vrea sa devina “personaj principal”. Nu, ca nu se uita la telenovele, nu are apucaturile astea, desi aproape toate colegele ei fac lucrul asta, incurajate de mamele lor. Fata mea vrea doar sa fie personaj principal, pentru ca, spune ea, crede ca merita!

Si eu atunci de ce sa-I spun ca nu e nici o scofala sa fii mare si ca odata ajuns mare iti doresti din cand in cand sa fii din nou mic?

Cu drag,

Atena”

muzici pur si simplu, inainte de culcare iunie 29, 2008