ela si mishu (iveco) pe esplanada – botosani – un oras plin de flori!
carmen plus ela sau double cabin si mazda:)) seara, dupa spectacol
adi – unQ7 – la shopping
dudurel, zis pathfinder sau patfaindar
antoneeeeta
regizoanca si sotul, un baiat care canta la acordeon jos palaria!
am avut o saptamana grea de tot! cu spectacole in 5 orase, cu sute de ganduri, ore de discutii, de repetitii, de drumuri, de finaluri de drum, cu trairi pe care numai pentru ca sunt in fond un om optimist si am aceasta profesie le pot considera utile si valoroase, altfel m-as lipsi bucuroasa de ele… nu de toate, dar de multe dintre ele, da!
au fost jumatati de zi faine si jumatati horror, vreo 10 ore de somn puse cap la cap in 7 zile si 7 nopti, spectacole excelente sau destul de slabe, tensiuni, bucurii incredibil de intense, drame cum putini stiu sa traiasca (asta nu e de lauda), munca multa si cateva momente in care am crezut ca „de data asta” nu-mi mai pasa daca si unde merg mai departe, ca e totuna daca merg sau stau, daca fac sau nu. au fost si cateva momente de liniste – scurte.
am vazut orase pe care nu le vazusem, altele care-mi trezesc amintiri neplacute si prin care nu ma descurc si nici nu vreau, si am mai vazut iasi-ul, orasul in care m-am nascut si in care imi doream de mult timp sa revin. aici a fost asa cum am sperat, cum mi-am dorit, cum mi-a spus mama ca va fi si cum aveam nevoie: am tras aer in piept, m-am linistit cu toate, am incetat sa-mi mai rascolesc trecutul sau sa incerc sa-mi ghicesc viitorul, m-am bucurat de fiecare minut, mi-am revazut familia emotionata (foarte scurt, dar nu ne-am mai vazut de mult timp razand, ca avem prostul obicei sa ne intalnim numai prin spitale, cimitire si inconjurati de probleme) si… poate ce era cel mai important si cred ca nu mi se putea intampla decat in locul ala – mi-am regasit norocul!
unul mare!
am iesit din teatru dupa spectacol si am calcat in cel mai mare si mai moale cacat posibil. si, pana sa prind de veste ce mi se intamplase (pentru ca, ca de obicei, eu aflu ultima), prietenii si colegii mei se imbulzeau spre usa microbuzului si hotarasera ca eu am sa merg pe jos, pentru ca miros prea tare si ca „fiecare cu norocul lui”, „as fi putut sa fiu macar atenta sa nu imi intind norocul pe maini si pe fatza!!!”.
imi pare rau ca nu am poze de la „eveniment”, dar de atunci nu prea m-am oprit din ras. m-am spalat, e drept, deci nu se mai vede si nu se mai simte, dar eu stiu: acum am noroc, si inca unul mareeeeeee!:)
clicky.init(159674);
Blog de Hillerin 
Comentarii recente