am prea multe de spus. asa ca, decat sa scriu lung, mai bine citez: iunie 27, 2008

„Atunci o femeie zise: „Vorbeste-ne despre Bucurie si despre Tristete.”
Iar el raspunse:
„Bucuria este tristetea fara de masca.
Si insasi fantana din care a tasnit rasul vostru, a fost adesea plina de lacrimi.
Si cum ar putea sa fie altfel?
Cu cat mai adanc va sapa-n fiinta tristetea, cu atat mai multa bucurie veti cuprinde in voi.
Cupa in care va asteapta vinul nu este, oare, aceeasi pe care focul a ars-o in cuptorul olarului?
Iar alauta care va alinta sufletul nu este acelasi lemn, mai inainte, chinuit de cutit?
Cand sunteti veseli, scrutati-va adancul inimii, si veti afla ca ceea ce va umple de bucurie nu-i altceva decat ceea ce si tristetea v-a daruit.
Cand sunteti tristi, iarasi scrutati-va inima, si veti vedea ca, intr-adevar, lacrimile va vin de la ceea ce, candva, desfatarea voastra fusese.
Unii dintre voi spun: Bucuria este mai mare decat tristetea, iar altii zic: Nu, tristetea este mai mare decat bucuria.
Ci, iata, eu va incredintez ca ele sunt de nedespartit.
Impreuna sosesc in casa voastra, si cand una se aseaza cu voi la masa, nu uitati, cealalta in patul vostru s-a si culcat.
Intr-adevar, sunteti in cumpana, asemenea unei balante, intre bucuriile si tristetile voastre.
Numai cand sunteti golit de voi insiva, talerele sunt nemiscate si in echilibru.
Cand, insa, paznicul comorii va va ridica spre a-si cantari aurul si argintul, va trebui ca bucuria sau tristetea voastra sa se ridice ori sa se scoboare.””

Kahlil Gibran, Profetul

Capitolul VIII – Vorbeste-ne despre Bucurie si despre Tristete

musafiri (Atena)

„Dragii mei,

Ce bine! Avem musafiri. Si nu orice fel de musafiri, ci unii nepoftiti si cu desavarsire nedoriti. S-au prezentat la usa aseara, destul de tarziu, ca la ora aia cica venise trenul lor. Patru bucati – mama, tata si cei doi copii, veniti direct de la gara, niste veri de-ai mei pe care nu I-am vazut de vreo 4 sau 5 ani si care nu am apucat sa dea telefon, ca au avut multe de facut inainte de plecare si s-au gandit ca oricum suntem acasa, ca unde sa fim pe o vreme ca asta. Si la cine sa fi venit ei in Bucuresti, sa o aduca pe fiica lor, care isi va face facultatea aici, deci trebuie sa-I gaseasca un loc la camin sau, cine stie, in sanul unei familii fericite si echilibrate. Aluzia asta m-am facut ca nu o pricep. Si sper sa nu insiste si sa nu devina mai expliciti, pentru ca am avut deja placerea sa constat ca fiica familiei sta cate doua ore si ceva in baie, face mofturi la mancare si parca nimic nu-I convine si nimeni nu-I intra in voie.

Ah, dar am uitat sa va povestesc ca musafirii nu au venit cu mana goala. Am primit 10 litri de must, dintre care doi sunt acum imprastiati peste tot in frigiderul nostru, ca a explodat una dintre sticle, o gaina vie, cu care nu m-am hatarat inca ce sa fac, daca sa o cresc sau sa o fac cadou, ca de taiat nici nu poate fi vorba, nu as fi in stare! In plus, mai avem si un sac de ceapa si unul plin cu nuci pe care va trebui sa le curat.

Si ca si cum nu ar fi fost suficient ca au venit fara sa anunte si s-au instalat aici ca la ei acasa, a trebuit sa mai suportam si vizionarea unui meci de fotbal care se transmitea la televizor. Ce sa zic!? Bineinteles un meci extrem de important, care nu putea fi ratat. Si nu au lipsit nici pungile cu seminte si berile neaparat reci, fluieraturile si urletele de bucurie. Sotul si fiul meu se uitau usor uimiti la cei doi musafiri de sex masculin, tata si fiu, capabili sa se bucure cu toata fiinta la suturile reusite de jucatorii lor favoriti, si asta dupa un drum de vreo 11 ore cu trenul si dupa ce au carat si saci cu ceapa si nuci prin toata Capitala. Doamne, si eu spuneam ca imi place sa primesc musafiri! Dar oamenii se mai schimba, nu?

vă pup,

Atena”