sah mat iunie 26, 2008

o poezie a savianei stanescu

a fost inclusa intr-un spectacol (proscrisa) facut la maguy, pe vremea teatrului garaj

azi asta m-a obsedat… atat!:)

si imi pare rau ca nu e scrisa de mine, dar imi pare bine ca a scris-o, totusi, cineva

„Clara avea trupul in carouri

asa ca il impartise il numerotase

A5 B3 C7 I9 era

patratelul lui favorit

acolo-si depunea dimineata de dimineata

sarutarile amintirile soaptele

acolo se crease un morman

de sarutari murdare adica istovite uzate incapabile

de a se repeta el era inventiv

dar nu putea renunta la I9

apoi B7 devenise locul

in care se odihnea dup-o mutare

indrazneata foarte la C5

si mai era coltul celest A1

unde se-nghesuiau ingerii chibitii mortii

de curiozitate sa vada ce va urma

dupa celebrul atac la B7

nu castiga nimeni nu va imaginati

ca era o batalie obisnuita

Clara avea probleme cand se-amoreza

carourile se estompau pana la disparitie

el o parasea indignat

de intreruperea partidei ea plangea

ingerii radeau si-ntr-un tarziu

se hotarau sa se joace pe trupul Clarei

trasand linii desenand

carouri”

trezit, cafea si muzica

controlorii (Atena)

„Dragii mei,

Ia sa vedeti voi la ce m-am mai gandit! Si inca ma mai gandesc! Stiti vorba aia cu “unde dai si unde crapa”? Cam la asta ma gandeam, dar hai sa nu ma mai invart atata in jurul cozii. Astazi dimineata, in autobuz, in drum spre serviciu, au urcat la un moment dat controlorii. Patru bucati, doua doamne si doi domni. Stiti cum urca ei in autobuz, nu se poate sa nu fi remarcat asta vreodata!? Zici ca joaca intr-un film cu James Bond. Ei de fapt nu urca in mijloacele de transport, mai degraba “fac o descindere”, plecand de la premisa, probabil, ca jumatate dintre calatori precis nu au bilet sau abonament sau macar o scuza onorabila. Asa au descins si dimineata, inarmati cu carnetelele lor pregatite pentru completat amenzi si cu tolba plina de sfaturi si repsosuri pentru cei care nu au bilet si nici vreun act de identitate. In fine, se pare ca astazi nu prea au avut noroc, sau nu de la prima ora. Toti aveam bilete sau abonamente, si inca unele valabile, ca doar s-au uitat atent, nu gluma. Mai pe scurt, au stat pret de vreo trei statii si au coborat nemultumiti. O doamna de langa mine, asa, la vreo 65 de ani si machiata destul de strident, mi s-a adresat cu o tristete in voce, de ziceai ca se termina lumea. Si pentru ea, cumva, chiar se terminase. Mi-a spus “Pe mine nu ma mai controleaza de vreo 2 ani nimeni. Nici nu ma mai vad controlorii. Parca nici nu as exista.” “Cum asta?”, am intrebat eu politicos. Si raspunsul ei prompt m-a cam pus pe ganduri – cica din cauza ca toti pensionarii au abonamente gratuite pe mijloacele de transport in comun, controlorii nu se mai obosesc sa-I controleze, ii trateaza cu indiferenta. Grea problema. Dar cine s-ar fi gandit ca aceasta facilitate va naste atatea alte probleme. Acum, pe buna dreptate, mi se pare normal sa se simta neglijati si pensionarii, mai ales ca unii sunt foarte foarte singuri si cred ca ies din casa si se plimba cu autobuzele numai de dragul de a mai vedea ceva oameni si de a mai schimba o vorba. M-am gandit imediat la mama, la cat e de singura, si la faptul ca trec de multe si cate trei zile in care nu imi fac timp sa o sun. Ma intreb daca in zilele alea isi ia cumva abonamentul gratuit cu ea si pleaca sa se plimbe cu autobuzul, in speranta ca o va intreba cineva macar daca are bilet. Am sunat-o azi de sase ori, nu imi imaginez ca se compenseaza cu zilele in care nu o sun, dar nu m-am putut abtine.

 

vă pup,

Atena”