da, da, da, da, da nu sariti asa, stiu ca o fac destul de des!!!
ok, deci nu o prezint ca pe o premiera si ma bucur ca am stabilit asta de la inceput.
dar azi am plans din cauza unui om pe care nu-l cunosc.
daca ma uit in urma, imi amintesc ca in 2000, cand tineam niste cursuri de comunicare non-verbala intr-o scoala de vara, m-am simtit putin jenata la final, cand cei cu care lucrasem 10 zile si carora le aratasem lucruri faine (de care acum nu ma mai simt in stare) mi-au cerut adresa de e-mail.
nu aveam. nu am avut mult timp dupa asta. apoi am avut. astazi am mai multe.
ei, si ce? am si blog. si?
pai da! si…..!
si de cateva saptamani am o relatie cam tampita cu blogul meu. sunt zile in care mi se rupe de el si altele in care ma obsedeaza ca trebuie sa scriu, sa am ce scrie, sa aiba cei care intra ce citi. stiu ca e o tampenie, dar asta e!
culmea e ca de zis si de scris poate as avea multe, dar oricum nu ma simt in largul meu sa o fac.
si mai am o problema tot de cand cu blogul.
ma intreb daca exista cumva un fel de cod al bunelor maniere pe internet, pe blog…
ma intreb daca am voie sa scriu aici orice despre oricine, ma intreb daca e ok sa ma simt prost atunci cand altcineva (un om pe care nu-l cunosc), scrie despre mine in alta parte.
cand m-am intors din turneul de la cluj, sibiu, botosani si iasi, am postat cateva poze cu colegii mei – fara sa ii intreb daca ar fi de acord. nu sunt nici acum o.k. cu mine vis-a-vis de lucrul asta. si am mai postat si aseara si nu stiu daca am sa o mai fac. si au fost si fotografii pe care nu le-am pus, pentru ca erau cu cineva despre care as scrie (admirativ), despre care ma simt intr-un fel datoare sa scriu, pentru ca e un om de la care am primit mult (profesional) si as avea multe mutumiri de intors. dar nu vreau nici sa sune aiurea pentru ceilalti, nici sa para ciudat pentru persoana in cauza, careia poate ar fi mai fain sa-i multumesc fata in fata.
in fine, dar sa revin la subiect: despre numele meu am mai scris si am mai scris si ca nu e ceva de lauda in asta. din pacate sau din fericire, e greu sa-mi imaginez atunci cand imi vad numele pe un blog ca ar fi vorba despre altcineva. deci, ce mai tura-vura, eu sunt aia.
cine e cel care vorbeste despre mine in comentariile la un post scris, din cate mi s-a parut, ca urmare a unei discutii „intre baieti”, habar nu am. dar, trecand peste frustrarea initiala, ca cineva vorbeste despre mine „in lipsa” si ca, intr-un fel, numai mentionarea numelui meu „spune tot” despre habar nu am ce, dar poate fi orice, am incercat sa aflu. si am descoperit un blog mai vechi decat al meu, un om despre care cei care comenteaza si care il cunosc scriu ca e fain. poate. din ce am citit, e un om care a avut nesansa sa afle mai devreme decat multi altii ca viata „are gust”. si-mi pare rau. si de asta am plans.
si pentru ca mi-am amintit ca am langa mine un om care a trecut prin ceva comparabil. si ca as fi facut orice sa nu fie nevoie sa treaca prin asta. si ca, daca imi doresc ceva acum, e ca rezultatul pe care il asteapta abia peste vreo 3 luni sa fie unul bun, cat se poate de bun in conditiile date.
si mi-am amintit cat de rar rad, cat de des sunt trista si cat de des plang, desi eu chiar nu am niciun motiv!
🙂
m-am gandit sa inchid blogul, pentru ca imi dau seama ca poate aici sunt niste reguli pe care eu nu le cunosc sau nu sunt reguli si poate ca asta ma sperie si ma face sa ma simt inconfortabil. nu cred ca daca il inchid, n-o sa mai vorbeasca nimeni de mine exact in ce termeni vrea si nici nu-mi imaginez ca, mergand pas cu pas pe un fir nu am sa mai descopar lucruri care or sa ma rascoleasca si or sa ma faca sa plang. m-am gandit… dar asta nu inseamna ca am sa o si fac… ca de atatea ori in viata!
Blog de Hillerin 
Comentarii recente