astazi o poveste si multe cantece iunie 23, 2008

alice in tara muninilor, o poveste pe care am ascultat-o la pick-up pana la o varsta inaintata:))… nu spun ce varsta

si pe care o ascult din cand in cand, atunci cand mi-e dor de bine, de mine!

pentru cine are timp… enjoy!

alice in tara minunilor

Vecinii (Atena)

„Dragii mei,

Sper sa nu ajungeti la concluzia ca va scriu numai lucrurile neplacute din viata mea, dar uite ca, nu stiu de ce, astea sunt mai usor de scris si parca se intampla mai des…

Si cine sta la bloc sunt sigura ca ma va intelege. Am niste vecini… ma rog, ca toata lumea… Eu chiar nu inteleg de unde le vin ideile scenaristilor alora americani sa-I prezinte pe vecini intotdeauna binevoitori si pregatiti sa-ti zambeasca si sa-ti aduca cate o placinta de cum te-ai mutat in apropierea lor… Poate asa o fi la ei, dar mie nu-mi prea vine sa cred. Nu, ca nu ne-am mutat, locuim in acelasi bloc de 15 ani. Si nu mai astept de mult placinta binemeritata, dar mi-as dori macar putina liniste. Dupa cum spuneam, am niste vecini… unii sunt draguti, dar Cocuta si Mitica, cuplul de pe palierul nostru, de langa lift, impreuna cu cei trei canisi prostcrescuti pe care ii alinta Piki, Suzi si Alunita, sunt niste oameni care, dupa parerea mea, ar trebui sa primeasca de la stat o casa numai a lor, cu mult teren de jur imprejur… asta pentru binele nostru, al celorlalti. Sunt sigura ca nimanui nu I-ar trece prin cap sa fie invidios, ne-am bucura toti ca am scapat de ei. Doamne, ce pacoste de vecini!

Si domnul Mitica mai e si presedinte de bloc, nu stiu cine a facut greseala sa-l aleaga, iar in aceasta calitate are impresia ca poate sa-si propteasca degetul in soneria noastra la orice ora din zi si din noapte… Si tot in aceasta calitate se ocupa, bineinteles, de becurile de pe holul comun, ca alte indatoriri nu mi-am dat seama sa aiba. Azi a fost ziua sotului meu si am avut musafiri. Pe Cocuta si pe Mitica nu I-am invitat, ca nu suntem prieteni. De fapt, doamna Cocuta nu ma saluta decat daca ne intalnim pe o raza de 100 de metri in jurul blocului, la distanta mai mare o loveste amnezia. Ma rog, am avut musafiri, dar nu pentru mult timp, pentru ca sotul meu nu prea a avut timp de ei. Trebuia sa raspunda la usa, unde domnul Mitica suna din 5 in 5 minute sa ne mai ceara cate ceva. Dupa ce a venit de vreo 14 ori dupa becuri, care s-au ars din nou, sau cu te miri ce liste de semnaturi pentru angajarea noii femei de serviciu, a 15-a oara nu l-a mai rabdat inima si I-a reprosat sotului meu ca musafirii nostri fumeaza. Si I-a mai zis si ca lui nu-I pasa, face cine ce vrea, dar fumul care iese de sub usa noastra ii afuma lui usile proaspat reconditionate si scoase pe palier sa se usuce lacul, ca doar nu putea sa le tina in apartament, ca ameteau canisii de la miros.

vă pup,

Atena”